Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a autorizat tranzacţia prin care Montecristo Retail Ro intenţionează să preia companiile Great United Trading, Win Bright Limited şi, în mod indirect, Timeout Italia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Montecristo Retail RO comercializează, pe piaţa românească, îmbrăcăminte şi încălţăminte aparţinând brandurilor Kenvelo, Lee Cooper şi Timeout.

”În urma a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, a anunţat autoritatea de concurenţă.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Great United Trading s.r.o. are ca obiect de activitate comercializarea cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte prin magazinele proprii din Cehia, fiind în acelaşi timp furnizor pentru Montecristo Retail RO.

Win Bright (Asia) Limited este o companie înfiinţată cu scopul de a deţine dreptul de proprietate asupra unor mărci înregistrate şi nu are un alt obiect de activitate.

Timeout Italia este deţinută de către Great United Trading s.r.o. şi activează pe piaţa comercializării cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte din Italia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.