Consiliul Concurenţei a anunţat miercuri că a autorizat operaţiunea prin care Complexul Energetic Oltenia şi Alro intenţionează să creeze împreună o companie pentru a realiza o centrală electrică cu ciclu combinat pe gaz natural (CCGT) la Işalniţa, în judeţul Dolj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care Complexul Energetic Oltenia şi Alro intenţionează să creeze împreună o companie pentru a realiza o centrală electrică cu ciclu combinat pe gaz natural (CCGT) la Işalniţa, în judeţul Dolj”, anunţă autoritatea de concurenţă.

CE Oltenia anunţa în octombrie 2022 că producătorul de aluminiu Alro a fost selectat în urma unui proces angajant de selecţie organizat de Complexul Energetic Oltenia pentru a construi împreună centrala electrică pe gaze naturale de la Işalniţa, cu o capacitate de 850 MW. Centrala va furniza energie electrică sistemului energetic naţional începând cu 2026. Proiectul Işalniţa face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022.

Complexul Energetic Oltenia, deţinut de statul român, îşi desfăşoară activitatea în domeniul mineritului, al producerii de energie electrică pe bază de combustibili fosili şi al furnizării de energie termică la nivel local.

Alro este o companie specializată în producţia de aluminiu primar şi procesat, cu operaţiuni în România, China şi Sierra Leone. Compania are o unitate de producere a aluminiului în Slatina şi deţine şi combinatul de alumină Alum S.A. din Tulcea.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 Proiectul Işalniţa prevede, printre altele, construirea a 2 centrale pe gaze şi a 8 parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic şi a tranziţiei la surse de energie mai puţin poluante, precum şi restabilirea viabilităţii companiei.

Participaţia Alro va fi de 40,1% din capitalul social al societăţii mixte (SPV) înfiinţate pentru implementarea proiectului Işalniţa.

Noua centrală va fi amplasată lângă centrala electrică pe cărbune deţinută de CE Oltenia la Işalniţa. Construirea centralei pe gaz de la Işalniţa va avea ca efect reducerea anuală a emisiilor de CO2 cu peste 3.000.000 tone, ceea ce reprezintă 10% din obiectivul Planului Naţional Integrat pentru Energie şi Schimbări Climatice.

Se estimează că, în perioada construcţiei, vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în faza operaţională vor fi disponibile până la 80 de locuri noi de muncă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.