CONFERINŢA ROINVEST – Ramona Ivan (ARB): Finanţarea proiectelor cu fonduri europene are un efect de multiplicare nu doar pentru mediul antreprenorial, are un efect de multiplicare şi pentru mediul bancar - VIDEO
Finanţarea proiectelor cu fonduri europene are un efect de multiplicare nu doar pentru mediul antreprenorial, are un efect de multiplicare şi pentru mediul bancar, afirmă Ramona Ivan, preşedinte al Comisiei pentru Fonduri Europene, Asociaţia Română a Băncilor (ARB). Aceasta spune că reprezentanţii băncilor au încercat să înveţe în aşa fel încât să poată da „sfaturi” partenerilor lor care implementează proiecte europene, în măsura în care aceştia au nevoie.
Ramona Ivan, reprezentanta Asociaţiei Române a Băncilor, afirmă că instituţiile financiare cred „foarte mult” în proiectele mari finanţate din fonduri europene şi cred că această zonă se poate dezvolta şi mai mult, fie că e vorba despre sectorul public, fie că este vorba despre firme private.
„La nivelul sistemului bancar suntem din ce în ce mai multe bănci care am început să fim aproape de proiectele clienţilor noştri. Dacă vorbim de infrastructura mare, de transport, de mediu, unde e clar că acolo trebuie să fie banii, toată lumea ştie că fondurile europene trebuie să fie accesibile, de asta credem că în proiectele mari (...) Pentru aceste proiecte mari, de multe ori lucrurile ţin mai puţin de cine le finanţează, ci de cum se lucrează până acolo. Noi credem că atunci când vorbim de finanţarea antreprenoriatului este destul de dificil să ne gândim că o să se păstreze regula în care un antreprenor îşi face un proiect, aplică la autoritatea de management şi ulterior merge la o bancă şi totul merge ca o poveste de succes. Lucrurile s-au dovedit destul de greoaie”, a afirmat Ramona Ivan marţi, în cadrul conferinţei ROINVEST, organizate de agenţia de presă News.ro.
Reprezentanta Asociaţiei Române a Băncilor spune că sistemul bancar „a învăţat pentru a fi în stare să dea partenerilor sfaturi” de care aceştia au nevoie. Potrivit acesteia, numeroase bănci monitorizează şi implementarea corectă a proiectelor pe care le finanţează.
„Un client educat, un client informat, reuşeşte să îşi implementeze mai bine proiectul reuşeşte să înţeleagă mai bine ce se întâmplă şi atunci şi pentru noi lucrurile sunt în cascadă. Finanţarea proiectelor cu fonduri europene are un efect de multiplicare nu doar pentru mediul antreprenorial, are un efect de multiplicare şi pentru mediul bancar”, a explicat Ramona Ivan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.