Compania aeriană Ernest Airlines a anunţat, miercuri, lansarea a două curse de la Iaşi, către Verona şi Cuneo, începând din luna iunie. Tot din iunie, Ernest Airlines va opera zboruri între Bucureşti şi Verona, respectiv Genova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii companiei Ernest Airlines au precizat, miercuri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că începând din 21 iunie vor opera zboruri de la Iaşi către oraşele italiene Verona şi Cuneo.

Vor fi trei zboruri pe săptămână între Iaşi şi Verona (luni, miercuri şi sâmbătă) şi două zboruri între Iaşi şi Cuneo (joi şi duminică).

“Suntem singura companie aeriană din Italia prezentă în România. Există un mare potenţial la Iaşi. Deocamdată, lansăm primele două zboruri, însă avem planuri de extindere pe Iaşi. Sunt comunităţi importante de români, atât în Verona, cât şi în zona Cuneo. Cerere există. Vom avea reduceri la bilete pentru studenţi, pentru a creşte traficul“, a afirmat Chady El Tannir, director de dezvoltare în cadrul Ernest Airlines.

Tot din iunie, Ernest Airlines va opera zboruri între Bucureşti şi Verona, respectiv Genova.

La rândul său, preşedintele consiliului judeţean Iaşi, Maricel Popa, a spus că există un interes în creştere al companiilor aeriene pentru aeroportul ieşean, el precizând că sunt discuţii cu Turkish Airlines şi Lufthansa pentru introducerea unor zboruri directe de la Iaşi către Istanbul şi Frankfurt.

În 2017, traficul pe aeroportul din Iaşi a fost de 1,14 milioane de pasageri, iar pentru acest an se estimează că vor tranzita aeroportul ieşean în jur de 1,5 milioane de persoane.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.