Premierul Florin Cîţu a afirmat că PNRR nu a fost respins şi nici retrimis, iar Comisia Europeană vine cu observaţii la care România va răspunde. El a atras atenţia celor care lucrează la Planul de Redresare şi Rezilienţă cu nu pot pleca în concediu până când PNRR nu va fi aprobat, iar cineva tratează Planul cu superficialitate, pleacă acasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Încă de la prima oră, de ieri de fapt, am văzut mai multe ştiri false. E foarte simplu. Am spus şi de azi dimineaţă înainte să plec că nu a fost respins PNRR şi nu a fost retrimis PNRR şi asta înainte să vină Comisia cu precizări care au confirmat ce am spus. Nu pierdem aceşti bani. 29,2 miliarde euro îi vom lua pe toţi. Avem proiecte importante depuse pentru România, care vor fi terminate până în 2026, infrastructură, spitale, România educată, iar în acest moment suntem în procedura firească în care sunt toate ţările din UE. Comisia Europeană face observaţii. Noi le răspundem. Şi aici suntem în acest moment. Avem un mesaj clar pentru cei care lucrează la PNRR, pentru funcţionarii publici – trebuie să ştiţi că nu puteţi să mergeţi în concediu până nu avem acest PNRR aprobat. E responsabilitatea noastră să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luaţi toate observaţiile Comisiei Europene şi să le trataţi cu mare, mare atenţie. Dacă cumva, din cauza unei tratări superficiale a acestor observaţii de vreun funcţionar, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi vom aveam probleme pe PNRR, vă garantez că acele persoane pleacă acasă. Nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR aprobat”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Zalău.

Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit şi va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză pentru a clarifica orice potenţială întrebare, scopul fiind utilizarea optimă a fondurilor, precizează CE după apariţia informaţiilor referitoare la obiecţiile sale faţă de PNRR.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.