Gigantul american Cisco a anunţat, marţi, numirea lui Paul Maravei în funcţia de director general al Cisco România, începând cu 1 august, fiind numit în locul lui Dorin Pena, care a fost promovat la nivel regional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cisco anunţă numirea lui Paul Maravei în funcţia de director general al Cisco România, începând cu 1 august. După aproape şapte ani la conducerea Cisco România, Dorin Pena a fost promovat la nivel regional”, arată compania într-un comunicat.

Paul Maravei are peste 20 de ani de experienţă în vânzări şi management în cadrul Cisco, anterior acestei numiri fiind responsabil pentru vânzările Enterprise din România ale companiei.

A absolvit Facultatea de Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi s-a alăturat echipei Cisco România în 2000, ca Pre-sales Engineer.

Din octombrie 2011 până în 2015, a ocupat poziţiile de manager of Business Development for Global Enterprise şi product manager for Hybrid Cloud pentru Coasta de Est SUA, conducând strategia de vânzări şi servicii a Cisco pentru acea zonă. În 2016, a decis să se întoarcă în România şi a preluat rolul de sales manager pentru sectorul public.

Cisco comercializează software, echipa­mente de reţea şi de comunicaţii precum şi alte servicii şi produse de înaltă tehnologie.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.