China anunţă că bugetul său pentru apărare va creşte cu 7% în 2026

China anunţă că bugetul său pentru apărare va creşte cu 7% în 2026

China a anunţat joi că bugetul său pentru apărare, al doilea ca mărime din lume, mult în urma celui al Statelor Unite, va creşte cu 7% în 2026, un procent uşor mai mic decât anul trecut (7,2%), dar în linie cu anii precedenţi, relatează AFP.

Acest ritm de creştere a fost făcut public într-un raport bugetar al Ministerului Finanţelor, publicat în marja sesiunii anuale a Parlamentului.

Beijingul intenţionează să cheltuie 1.909,6 miliarde de yuani (276,8 miliarde de dolari) pentru apărare - o sumă care rămâne aproximativ de trei ori mai mică decât bugetul pentru apărare al Washingtonului. Numeroşi experţi străini consideră însă că această cifră este subestimată în raport cu cheltuielile reale. Potrivit mai multor analişti citaţi de AFP, fondurile vor finanţa, printre altele, creşterea salariilor militarilor, antrenamentele, manevrele din jurul Taiwanului - insulă revendicată de Beijing - capacităţile de război cibernetic şi achiziţia de echipamente mai avansate.

Statele Unite au cele mai mari cheltuieli militare

Creşterea anuală a bugetului de apărare al Chinei se situează în general în jurul a 7–8% din 2016. Bugetul pentru 2026 marchează astfel o anumită continuitate, în pofida epurărilor pentru corupţie din ultimele luni din armată, inclusiv cea care l-a îndepărtat la sfârşitul lunii ianuarie pe Zhang Youxia, principalul general al ţării.

Statele Unite au cele mai mari cheltuieli militare, cu 997 de miliarde de dolari în 2024, urmate de China (314 miliarde), potrivit Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI). Urmează Rusia (149), Germania (88,5), India (86,1), Regatul Unit (81,8), Arabia Saudită (80,3), Ucraina (64,7) şi Franţa (64,7).

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră