O serie de fragmente de cod din versiunea beta de ChatGPT sugerează că chatbot-ul va avea, în curând, reclame.
Versiunea beta cu numărul 1.2025.329 a aplicaţiei ChatGPT menţionează de mai multe ori reclamele pe care producătorul OpenAI urmează să le introducă pentru monetizarea produsului.
Printre referirile care sugerează că ChatGPT va avea reclame în curând se numără „ads feature," „search ad" şi „bazaar content."
Descoperirea acestor referiri în codul aplicaţiei vine după ce, în urmă cu o lună, The Information scria că OpenAI are în plan introducerea reclamelor în ChatGPT, targetate pe baza istoricului de comunicare al utilizatorilor.
Şeful companiei, Sam Altman, a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea monetizării pe bază de reclame a celui mai popular chatbot.
Acesta s-a arătat iniţial împotriva reclamelor, dar pe măsură ce investiţiile companiei în infrastructură au crescut, discursul lui Altman s-a schimbat şi a devenit mai favorabil introducerii reclamelor.
ChatGPT a împlinit recent trei ani de când există, fiind lansat pe 30 noiembrie 2022.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







