Asociaţia CFA România, care reuneşte profesionişti din domeniul investiţiilor, face publice rezultatele unui sondaj care estimează, pentru anul 2023, o depreciere a leului în raport cu moneda euro, o majorare a datoriei publice dar şi o creştere uşoară a Produsului Intern Brut (PIB) faţă de anul anterior. Oficialii CFA estimează că punctul maxim al inflaţiei a fost atins, cel mai probabil la finalul anului 2022, dar apreciază că nivelul acesteia se va menţine la un procent format din două cifre. indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut cu 4,2 puncte la valoarea de 37,9 puncte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Rezultatele unui sondaj realizat de CFA România la finalul anului trecut arată că profesioniştii din domeniul investiţiilor estimează o uşoară creştere a PIB, dar şi o majorare a datoriei publice.
 
„Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 5,5%, iar pentru anul 2023 valoarea estimată este de 5,1%. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a crescut uşor faţă de exerciţiul anterior la 1,7%. Datoria publică în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de CFA România.
 
Vicepreşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu, anunţă că Indicatorul de Încredere a crescut în luna decembrie pe fondul veştilor bune cu privire la reducerea ratei inflaţiei venite din economiile dezvoltate şi implicit a unor anticipaţii de majorări mai puţin agresive ale ratelor de dobânda pentru principalele monede (USD şi EUR).  
„Şi în România inflaţia probabil a atins valoarea maximă în ultimul trimestru al anului 2022 şi intră pe un trend descendent. Însă, conform anticipaţiilor participanţilor la sondaj, va rămâne exprimată în două cifre pe tot parcursul anului 2023”., a declarat Codirlaşu, conform documentului citat.
Astfel, conform datelor CFA, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut cu 4,2 puncte la valoarea de 37,9 puncte. 
„Această situaţie s-a datorat pe de o parte majorării cu 1,3 puncte a componentei de condiţii curente, iar pe de altă parte a creşterii, cu 5,6 puncte a componentei de anticipaţii. Rată anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a redus uşor faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,27%”, se arată în comunicatul CFA România.
 
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro-leu, 75% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). 
„Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0080 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0636 lei pentru un euro”, mai transmite CFA România.
Asociaţia CFA Romania reuneşte peste 250 de membri, profesionişti în investiţii care lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.