Valoarea de piaţă a Sony a scăzut săptămâna trecută cu circa 10 miliarde de dolari, după ce gigantul tehnologic japonez şi-a redus previziunile de vânzări pentru consola sa emblematică PlayStation 5 în anul fiscal curent, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Analiştii, care credeau deja că ţinta PS5 a Sony este prea înaltă, au declarat pentru CNBC că o problemă mai mare pentru companie este reprezentată de marjele sale în scădere pentru afacerile sale cu jocuri.

Sony a anunţat că se aşteaptă să vândă 21 de milioane de unităţi de PS5 în anul fiscal care se încheie în martie, comparativ cu previziunile anterioare de 25 de milioane de unităţi.

Acţiunile companiei au scăzut după anunţ, iar valoarea sa de piaţă a coborât cu aproximativ 10 miliarde de dolari de la reducerea previziunii, conform unui calcul al CNBC, folosind datele FactSet.

Dar analiştii urmăresc o altă măsură cheie – marja operaţională în domeniul jocurilor video – care a venit cu puţin sub 6% pentru trimestrul încheiat în decembrie, conform unui calcul CNBC.

În schimb, marja operaţională a Sony a fost de peste 9% în trimestrul încheiat în decembrie 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.