Cele mai mari burse din Uniunea Europeană (UE) au deschis ziua de marţi cu scăderi şi de peste 3%, după contracţiile de pe pieţele asiatice şi americane, informează Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, indicele Bursei de la Frankfurt, DAX, avea în deschidere un minus de peste 3% faţă de luni. Scăderi asemănătoare au înregistrat şi bursele din Londra, Paris, Milano şi Madrid.

Indicele Bursei de la Bucureşti, BET, a deschis ziua de tranzacţionare cu o scădere de circa 3%.

Bursele din Asia înregistrează marţi o nouă zi de scădere, după ce pieţele din Statele Unite au înregistrat luni cea mai mare contracţie din 2011. Indicele Dow Jones Industrial a scăzut luni cu circa 5%, iar S&P 500 şi Nasdaq Composite cu circa 4%.

Volatilitatea crescută de pe pieţe a determinat o reacţie inclusiv din partea Casei Albe, care şi-a exprimat îngrijorarea vizavi de aceste scăderi, dar s-a arătat încrezătoare în fundamentele economiei americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.