Bolojan: Orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului / Am propus obligaţia ca toţi prosumatorii care vor să-şi lege panourile fotovoltaice să poată să o facă dacă au instalaţie de stocare

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului şi a propus obligaţia ca toţi prosumatorii care vor să-şi lege panourile fotovoltaice să poată să o facă dacă au instalaţie de stocare.

"O bună parte din energia pe care noi o folosim provine din surse de tip fotovoltaic sau eolian, atât din instalaţiile de tip industrial cât şi din cele de tip casnic, din numărul mare de prosumatori. În jur de 350.000 de prosumatori, din care o treime au instalaţii de stocare. Problema pe care o avem este că atunci când volumul energiei regenerabile deja devine relevant, 10-20% din producţie, el înseamnă că impune o volatilitate puternică în sistem. Şi atunci, la prânz avem o supraproducţie, ceea ce ne creează probleme de preluare a energiei pe de o parte, de distribuire a acestei energii la preţuri foarte mici sau uneori chiar în pierdere, în timp ce acumulăm nişte deficite importante de producţie seara şi suntem puşi în situaţia să importăm sau să introducem alte capacităţi în bandă, în producţie, dar care o fac la preţuri mult mai mari. Şi s-a ajuns într-o situaţie în care, pentru că n-au fost reglementări care să susţină stocarea, avem aceste dezechilibre majore", a precizat premierul interimar, la Timişoara.

Ilie Bolojan a arătat că ceea ce a propus a fost ca, pe de o parte, să susţinem o reglementare care să oblige toţi prosumatorii care vor să-şi lege panourile fotovoltaice de acum înainte, nu faţă de cei care sunt, să poată să facă asta dacă au instalaţie de stocare".

"Orice dezvoltare a fotovoltaicului fără capacităţi de stocare, înseamnă, practic, îmbolnăvirea sistemului, pentru că el a fost gândit ca un mecanism de producţie în bandă şi dacă nu venim cu stocare, ne creăm probleme. Deci asta înseamnă un lucru care se referă la viitor, nu la cei care sunt astăzi", a subliniat Bolojan.

Premierul interimar a mai declarat că o estimare a curbei de consum pe care o au prosumatorii permite firmelor care furnizează energia să-şi calculeze mult mai bine energia pe care o cumpără, cea pe care o vând, în aşa fel încât, la final, costurile să fie mult mai mici.

Premierul a menţionat că "pentru cei care astăzi au panouri fotovoltaice, consideră că stimulentele pe care le avem, de tipul unor programe care cofinanţează instalarea de baterii, reprezintă un element important pentru ca şi cei două trei care astăzi nu au baterii de stocare, dacă le permite sistemul, să poată să-şi instaleze baterii de stocare, în aşa fel încât să contribuie la echilibrarea sistemului şi seara să avem mai multă energie în sistem".

"Consider că dacă am face o tarifare dinamică, ar apărea un stimul direct pentru care cei care au fotovoltaic îşi vor instala baterii, pentru că atunci vor fi stimulaţi, ca tot ceea ce livrează seara în sistem, fiind la preţuri foarte mari, vor fi interesaţi să o facă", a mai declarat Ilie Bolojan, adăugând că sunt nişte măsuri de bun simţ şi nu există aspecte care ţin de naţionalizare sau alte elemente de genul acesta.

Potrivit premierului interimar, "problemele energetice sunt lucruri serioase care nu se rezolvă prin declaraţii, înseamnă politici şi strategii pe energie care trebuie menţinute ani de zile, înseamnă să vezi care este mixul în prezent".

Bolojan a mai spus că pe energia în bandă, cea care în principal este pe gaz, avem nevoie de centrale suplimentare şi sunt într-o fază avansată, câteva şi trebuie să le finalizăm, să-i ajutăm pe cei care au investit acolo.

"În nuclear, care este o energie ieftină în bandă, avem deja două grupuri de ani de zile, trebuie să le asigurăm funcţionarea, înseamnă să terminăm investiţiile pe Dunăre, care să asigure debitul, iar de grupurile 3 şi 4 nu putem vorbi dacă nici pentru grupurile 1 şi 2 nu avem apă de răcire", a subliniat premierul.

Ilie Bolojan a mai declarat că în materie de administrarea sistemului energetic, avem nevoie de profesionişti şi de performanţă în companiile energetice.

"Sunt 4-5 companii în acest domeniu care sunt inima sistemului energetic. Dacă aceste companii sunt administrate performant, vom vedea ceva rezultate. Dacă sunt administrate mediocru, vedem problemele pe care le avem, şi, din punctul acesta de vedere, realizarea investiţiilor de către companiile din energie este vitală. Pentru că, aşa cum vedeţi, o investiţie importantă finalizată înseamnă creşterea valorii companiei, înseamnă resurse suplimentare introduse în sistem", a mai spus Bolojan.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră