Masa monetară a înregistrat, la sfârşitul lui mai 2026, un sold de 806 089,2 milioane lei, în creştere cu 1,6% (1,0% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2026, în timp ce în raport cu mai 2025 s-a majorat cu 7,5% (-3,0 la sută în termeni reali), informează, miercuri, Banca Naţională a României (BNR).
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2026 cu 1,6 la sută faţă de aprilie 2026 (1,0 la sută în termeni reali), până la nivelul de 465 042,3 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 66,9 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 33,1 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a mărit cu 4,1 la sută (2,0 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Raportat la perioada similară din 2025, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 7,7 la sută (-2,8 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 3,2 la sută a componentei în lei (-6,9 la sută în termeni reali) şi cu 18,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (14,0 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).
BNR precizează că soldul creditului guvernamental acordat de instituţiile de credit s-a mărit în luna mai 2026 cu 1,7 la sută faţă de luna aprilie 2026, până la 283 308,8 milioane lei. Faţă de mai 2025, acesta este un avans de 8,8 la sută (-1,9 la sută în termeni reali)
De asemenea, depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au mărit în mai 2026 cu 1,6 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 683 365,8 milioane lei. Raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior, este vorba de un avans de 7,7 la sută (-2,8 la sută în termeni reali).
Cât priveşte depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,7 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, ele s-au mărit cu 0,8 la sută faţă de luna aprilie 2026, până la 462 534,0 milioane lei. Comparativ cu mai 2025, se înregistrează un avans de 7,8 la sută (-2,7 la sută în termeni reali), arată BNR.
