Blue Air Aviation a reacţionat joi, după ce ANPC a transmis public informaţii privind rezultatele controalelor efectuate, în ultimele luni potrivit cărora a anulat peste 11.000 de zboruri, compania precizând că toate companiile aeriene din Europa au anulat mii de zboruri şi că nu poate răspunde acuzaţiilor în absenţa unui document oficial din partea ANPC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Compania BLUE AIR AVIATION SA a luat la cunoştinţă, din materiale de presă publicate, despre ameninţările formulate, la adresa sa, de dl. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Până la acest moment, compania BLUE AIR AVIATION SA nu a primit niciun document oficial prin care să îi fie communicate măsurile de sanctionare care au fost diseminate în presa. Având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzaţii publicate în presa, in absenta unui document care sa ateste cu certitudine ca acestea au fost formulate, intr-adevar, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”, precizează copmpania.

Conform Blue Air, aproape toate companiile aeriene din Europa au anulat mii de zboruri, in lunile ianuarie si februarie ale anului 2022, din cauza restricţiilor de călătorie impuse pentru a limita raspandirea noilor variante de Covid 19, fiind nevoite sa isi ajusteze programul operational si sa reduca frecventele pe anumite rute mai putin solicitate. Printre acestea se regasesc companiile de linie Lufthansa Group, Air France – KLM, si operatorii low-cost Ryanair, Wizz Air, Blue Air, EasyJet sau Vueling.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

”De mentionat faptul ca Lufthansa Group care include companiile aeriene Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines şi Eurowings, a anulat 33.000 de zboruri, reprezentand 10% din programul sau operational”, susţine Blue Air.

De asemenea, argumentează că ”Raynair a anulat 33% din zborurile programate in luna ianuarie 2022, la fel si Wizz Air care a anulat mii de zboruri si a suspendat peste 100 de rute”.

”Vom reveni cu un comunicat detaliat dupa ce vom primi un inscris, emis in conformitate cu prevederile legale in vigoare, prin care ne vor fi aduse la cunostinta, in mod oficial, acuzaţiile formulate la adresa BLUE AIR AVIATION SA si deciziile luate de Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor”, anunţă conpania.

Un punct de vedere similar a fost exprimat şi de avocatul Blue Air Aviation, Bogdan Năstase.

”Compania BLUE AIR AVIATION SA a luat cunoştinţă din materiale de presă publicate în mediul online de ameninţările formulate la adresa sa de dl. Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Pentru că până la acest moment, nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care ameninţările diseminate în mediul online să fie comunicate societăţii în mod oficial, având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzaţii publicate în presă, scrisă sau online, neavand nicio dovada că acestea au fost formulate de un înalt oficial al Statului Român, urmând a reveni cu un comunicat cu privire la aspectele menţionate în mass media la data la care vom lua la cunoştinţă de respectivele acuzaţii prin intermediul unui înscris oficial, emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, spune Bogdan Năstase, avocat Blue Air Aviation.

ANPC a transmis joi detalii despre ancheta care vizează compania aeriană Blue Air, precizând că, din 30 aprilie 2021 - când s-au ridicat majoritatea restricţiilor impuse de pandmie – compania a anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări şi s-au plătit peste 66,5 milioane de lei. ANPC precizează că Blue Air nu a oferit călătorior motive pentru anularea zorurilor, nu a rambursat contravaloarea acestora şi nici nu a plătit compensaţii. În plus, deşi I s-a atras atenţia asupra practicii comerciale, compania a recidivat.tuaţie, de la această companie sau de la oricare alta.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.