Retailerul evoMAG a anunţat, joi, că a înregistrat vânzări totale de 5,4 milioane de euro în timpul campaniei Black Friday, desfăşurată în intervalul 1 – 25 noiembrie, iar valoarea medie a unei comenzi a urcat la 1.100 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada de Black Friday, clienţii evoMAG au plasat peste 24.000 de comenzi, iar 33% dintre clienţi au ales să plătească cu cardul produsele achiziţionate.

”Am observat anul acesta un interes mult mai mare al clienţilor faţă de reducerile de Black Friday. Am anticipat acest comportament şi am acţionat în consecinţă: am adus marfa mai din timp, am asigurat stocuri mai mari, am desfăşurat campania de reduceri pe mai multe zile comparativ cu anii trecuţi, am crescut investiţiile în SEO”, a spus directorul general al evoMAG, Mihai Pătraşcu.

Valoarea medie a unei comenzi plasată de Black Friday a urcat la 1.100 de lei, iar televizoarele au fost cele mai vândute produse. În plus, 25% din numărul total de comenzi au fost cu ridicare din showroom.

Cel mai scump produs vândut de Black Friday a fost o bicicletă electrică de aproape 10.000 de euro, preţ redus cu aproape 1.800 de euro, potrivit retailerului.

Numărul total de vizite pe site-ul evoMAG.ro a urcat, în campania de Black Friday, la peste 1,9 milioane.

”Interesul crescut pentru reducerile de Black Friday, mai ales în perioada 16 – 18 noiembrie, a determinat suplimentarea stocului cu peste 9.000 de produse, oferta totală de produse aflate la reducere ridicându-se astfel, în Black Friday 2018, la aproape 70.000 de produse”, se arată în comunicat.

Şi anul acesta, bărbaţii au fost mai cheltuitori decât femeile, potrivit retailerului. Astfel, din totalul clienţilor care au comandat, 67% au fost bărbaţi şi 33% femei, un câştig de 5 puncte procentuale în rândul femeilor, faţă de campania de Black Friday 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.