Elon Musk nu este impresionat de miliardarul Bill Gates, pe care l-a numit pe Twitter ”dezamăgitor” după ce fondatorul Microsoft a anunţat că şi-a cumpărat un automobil Porsche Taycan integral electric, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca să fiu sincer, conversaţiile mele cu Gates au fost dezamăgitoare”, a scris Musk pe Twitter.

Gates a dezvăluit achiziţia în timpul unui interviu acordat popularului YouTuber Marques Brownlee. Brownlee, l-a întrebat pe miliardar, menţionând Tesla, despre eforturile de combatere a schimbărilor climatice cu ajutorul unor produse care folosesc energie nepoluantă, cum sunt automobilele electrice.

Miliardarul de 64 de ani a răspuns afirmând că vehiculele electrice sunt încă în urma celor pe benzină în ceea ce priveşte autonomia, dar a adăugat că vehiculele de pasageri ”sunt unii dintre factorii cei mai promiţători” pentru reducerea costului alternativelor prietenoase mediului.

”Şi în mod sigur Tesla este unul dintre aceşti factori, dacă trebuie să menţionezi o companie”, a spus Gates.

Acesta nu a cumpărat însă un automobil Tesla.

”Tocmai am cumpărat un Porsche Taycan”, a dezvăluit Gates.

”Trebuie să spun, este un automobil cu preţ premium, dar este foarte, foarte tare. Este primul meu automobil electric şi îmi place foarte mult”, a spus miliardarul.

Automobilul Porsche Taycan Turbo este comercializat în SUA la preţul de 150.900 de dolari, în timp ce versiunea mai scumpă Turbo S costă 185.000 de dolari.

Automobilele Tesla sunt şi ele costisitoare, dar automobilul entry-level Model 3 are un preţ standard mult mai accesibil, de 39.490 de dolari.

Musk a reacţionat la achiziţia lui Gates răspunzând unui utilizator al Twitter care s-a întrebat de ce co-fondatorul Microsoft ”a decis să cumpere un Taycan în loc de un Tesla”.

Nu este prima oară când Musk îl provoacă pe Twitter pe unul dintre miliardarii din industria tehnologiei.

În 2017, şeful Tesla a criticat atitudinea optimistă a lui  Mark Zuckerberg referitoare la inteligenţa artificială, afirmând că şeful Facebook ”are o înţelegere limitată a subiectului”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.