Investitorul miliardar Bill Ackman, şeful fondului Pershing Square, a vândut o parte din participaţia deţinută la Alphabet pentru a finanţa o nouă investiţie în Microsoft, dar a declarat sâmbătă că decizia nu reprezintă un pariu împotriva companiei-mamă a Google, relatează Reuters.
Ackman anunţase vineri că Pershing Square a construit o nouă poziţie în Microsoft după scăderea recentă a acţiunilor companiei, folosind ca sursă de finanţare reducerea participaţiei deţinute de mai mulţi ani la Alphabet.
"Ca să fie clar, vânzarea de acţiuni Google nu a fost un pariu împotriva companiei. Suntem foarte optimişti pe termen lung în privinţa Alphabet", a scris Ackman pe platforma X.
El a precizat că fondul a ales să realoce capital către Microsoft având în vedere evaluările actuale din sectorul tehnologic şi resursele limitate disponibile pentru investiţii noi.
Mutarea vine într-un moment în care investitorii reevaluează marile companii de tehnologie în funcţie de poziţionarea lor în domeniul inteligenţei artificiale. Microsoft a atras atenţia pieţelor datorită integrării accelerate a tehnologiilor AI şi parteneriatului cu OpenAI.




























