Dezvoltatorul logistic belgian WDP a anunţat, miercuri, că a semnat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un acord pentru un nou pachet de finanţare în valoare de 150 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fondurile vor fi destinate finanţării proiectelor de dezvoltare nou construite, în faza de dinaintea închirierii, din regiunile de convergenţă la Uniunea Europeană (UE) din România, potrivit companiei.

”În urma cooperării inaugurale din 2010, WDP şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord pentru un nou pachet de finanţare în valoare de 150 de milioane de euro. Împrumuturile vor fi structurate sub forma unor împrumuturi la termen care vor fi acordate în funcţie de distribuţia capitalului către proiecte realizate începând cu anul 2018 şi privind viitoarea conductă, destinate regiunilor de convergenţă UE din România”, se arată în comunicat.

Noile depozite vor fi închiriate pe termen lung, punându-se accentul pe stabilirea unor noi operaţiuni logistice şi vor fi situate pe unul dintre cele cinci coridoare naţionale cheie identificate în cadrul Master Planului General de Transport al României.

”Acest pachet de finanţare confirmă şi susţine misiunea companiei noastre de a contribui la economia reală prin dezvoltarea unei infrastructuri logistice moderne pentru clienţii noştri, astfel ducând la un lanţ de aprovizionare asigurat pe viitor şi favorizând generarea de locuri de muncă în această regiune”, a afirmat directorul general al WDP în România, Jeroen Biermans.

În octombrie, WDP a anunţat investiţii suplimentare de 75 de milioane de euro în România, iar valoarea portofoliului total al bunurilor imobiliare se va apropia de 500 de milioane de euro până la sfârşitul anului viitor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.