La o lună de la lansarea pe piaţa din România, platforma de banking George are deja peste 100.000 de utilizatori, a anunţat, joi, BCR, parte din grupul financiar austriac Erste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Platforma a fost lansată până acum pe patru din cele şapte pieţe unde grupul Erste este prezent: Austria, Republica Cehă, Slovacia şi România. Croaţia şi Ungaria vor fi următoarele ţări unde Erste vrea să-l lanseze pe George.

”La o lună de la lansarea oficială în România, George are deja peste 100.000 de utilizatori. În fiecare zi, în medie, 3.000 de oameni descarcă şi folosesc platforma digitală. Banca are peste 1,2 milioane de clienţi înrolati la serviciile digitale, din care peste 400.000 folosesc lunar versiunea pentru mobil a serviciilor digitale”, a declarat şeful departamentului de strategie digitală din BCR, Cristian Mustaţă.

George a fost proiectat, începând din 2012, de hubul de inovaţie de la Viena al Erste Group, cu aportul a 10-12 tineri IT-işti români. În 2015, platforma a fost lansată în Austria.

La nivel local, în jurul lui George a fost dezvoltat un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card ataşat, ce va putea fi contractat exclusiv online după 1 decembrie, potrivit băncii.

Pachetul vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision 0 la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate. Funcţia de auto-completare a lui George este funcţionalitatea cea mai apreciată de utilizatori, potrivit băncii.

Totodată, în primul trimestru al anului viitor clienţii BCR vor putea efectua din George plăţi direct cu telefonul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.