Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din România după valoarea activelor, l-a numit în funcţia de economist-şef pe fostul director de investiţii al societăţii de administrare a investiţiilor NN Investment Partners Cehia, Horia Braun, un român care a lucrat anterior cinci ani în Banca Naţională a României (BNR), a anunţat miercuri banca. Braun îl înlocuieşte pe Radu Crăciun, care a ocupat această funcţie până în luna aprilie a acestui an.