Grupul Banca Transilvania a anunţat, vineri, că începe un nou parteneriat cu retailerul Dedeman, prin compania sa de consumer finance, BT Direct, prin care cumpărătorii pot avea acces la noi soluţii de finanţare rapidă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Apelând la birourile de creditare şi la consultanţii BT Direct din oricare dintre cele 49 de magazine Dedeman, clienţii pot achiziţiona produse în rate, cu finanţare de la BTD”, se arată în comunicat.

În noua ofertă de creditare BT Direct, clienţii primesc răspuns pe loc cu privire la primirea finanţării, nu este necesară adeverinţă de venit, iar ratele sunt cu dobândă fixă pe toată perioada creditului, potrivit băncii. Totodată, perioada de creditare este între 6 şi 60 de luni, iar cardul Direct poate fi folosit pentru cumpărături în rate, din magazinele Dedeman, plătind la POS-urile Băncii Transilvania.

”Gama produselor care pot fi achiziţionate din magazinele Dedeman este foarte variată: peste 45.000 de articole - de la materiale de construcţii şi amenajări interioare, până la produse pentru grădină, mobilier, decoraţiuni, electronice şi electrocasnice. Peste 80% dintre produsele comercializate în reţeaua Dedeman provin de la producători români”, se arată în comunicat.

Totodată, BT Direct şi ERB Retails Services, companie achiziţionată de Banca Transilvania în 2018, vor fuziona în 1 august, potrivit băncii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.