Averea combinată a miliardarilor americani, între care fondatorul Amazon.com Jeff Bezos şi şeful constructorului de automobile electrice Testa, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit unui raport publicat joi de Institute for Policy Studies (IPS), transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Creşterea averilor celor mai bogaţi oameni din Statele Unite a avut loc în timp ce 26,5 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj în ultimele cinci săptămâni.

În timp ce economia în ansamblul ei are probleme, acţiunile unor companii din sectorul tehnologiei, cum ar fi Zoom, au crescut în ultimele săptămâni datorită utilizării aplicaţiilor de videoconferinţe şi de muncă de la distanţă, contribuind la creşterea averilor fondatorilor acestora.

”Aceasta este povestea a două pandemii, cu sacrificii inegale”, a declarat Chuck Collins, co-autor al raportului.

În perioada 1 ianuarie-10 aprilie, 34 dintre cei mai bogaţi miliardari au înregistrat creşteri ale averilor nete cu zeci de milioane de dolari, arată raportul.

Astfel, averile nete a opt dintre miliardari, între care Bezos, fondatorul Zoom Video Communications, Eric Yuan, şi Musk, au crescut cu 1 miliard de dolari.

Musk deţine o participaţie de 18,5% la Tesla, ale cărei acţiuni au crescut cu peste 73% de la începutul acestui an, traderii privind dincolo de impactul pe termen scurt al pandemiei de coronavirus.

Bezos deţine circa 15,1% din acţiunile Amazon, care au urcat în acest an cu aproape 31%, pe fondul creşterii puternice a comenzilor online din partea oamenilor nevoiţi să stea în case.

În ultimul deceniu, averea cumulată a miliardarilor americani au crescut cu peste 80,6%, ajustată la inflaţie, mai arată raportul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.