Australia a lansat duminică aplicaţia oficială de monitorizare şi notificare cu privire la răspândirea pandemiei şi contactul cu persoane care au virusul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aplicaţia se numeşte COVIDSafe şi are la bază software-ul TraceTogether, dezvoltat de Singapore. Se foloseşte Bluetooth-ul pentru comunicarea între device-uri şi informaţiile despre contacte stocate în agenda telefonului.

Utilizatorii sunt avertizaţi dacă au stat mai mult de 15 minute în preajma unei persoane cu COVID-19. Este o abordare voluntară, în care cei infectaţi oferă de bună voie această informaţie sistemului.

Datele sunt stocate atât pe telefon, cât şi pe servere. De aici se naşte şi prima controversă - orice este stocat online prezintă riscul de a ajunge în posesia unor persoane neautorizate. Asta în ciuda asigurărilor guvernului Australian, care spune că doar instituţiile de sănătate vor avea acces la datele colectate.

O a doua controversă vine din faptul că oficialităţile promit că vor şterge datele colectate în acest fel când se va termina pandemia, însă nu există nicio normă scrisă care să întărească această decizie.

În ciuda controverselor, aplicaţia a fost descărcată deja de peste 1 milion de ori în primele ore de când a fost lansată.

Cu 6.694 de cazuri, Australia se află pe o pantă descendentă, înregistrând duminică doar 16 cazuri noi.

O altă ţară care se pregăteşte de lansarea unei aplicaţii similare este Germania. Însă, Germania a preferat o abordare descentralizată, aşa cum a recomandat Consiliul European. Datele sunt stocate exclusiv local, pe telefoanele utilizatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.