Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie cere AFM să modifice forma actuală a ghidului pentru finanţarea bateriilor de stocare, sesizând mai multe probleme/ Instalaţiile fotovoltaice mari, favorizate, gospodăriile populaţiei, excluse

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie cere AFM să modifice forma actuală a ghidului pentru finanţarea bateriilor de stocare, sesizând mai multe probleme/ Instalaţiile fotovoltaice mari, favorizate, gospodăriile populaţiei, excluse

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) solicită Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) să modifice forma actuală a ghidului pentru programul de finanţare a bateriilor de stocare, după ce a identificat mai multe probleme care ţin de criterii ce pot produce discriminări, investiţii prost dimensionate şi finanţarea unor echipamente cu performanţe discutabile din bani publici. ”Sunt şapte probleme care trebuie corectate înainte de lansarea programului”, susţin reprezentanţii asociaţiei, afirmând că punctajul favorizează instalaţiile fotovoltaice mari, dar şi că AFM îi exclude pe cei care au investit deja în baterii. De asemenea, lipseşte raportul dintre panouri şi baterie, iar gospodăriile care îşi produc singure energia fotovoltaică, dar nu sunt racordate la reţea, sunt excluse deoarece nu au calitatea de prosumator şi certificat de racordare, atrage atenţia APCE.

"Sunt în joc 400 de milioane de lei din bani publici. Un asemenea program trebuie să respecte trei reguli elementare: legalitate - criteriile trebuie să fie obiective şi proporţionale; echitate - accesul la finanţare nu trebuie să penalizeze nejustificat anumite categorii; calitate tehnică - statul trebuie să finanţeze baterii performante, corect dimensionate şi durabile", se arată într-un comunicat transmis de APCE.
Ghidul pentru acest program, pus în consultare publică de AFM, stabileşte o finanţare de maximum 75% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 15.000 de lei, precum şi o serie de condiţii tehnice şi administrative pe care beneficiarii trebuie să le respecte de la înscriere şi până la finalul perioadei de monitorizare. Reprezentanţii asociaţiei susţin că au analizat proiectul ghidului şi au identificat mai multe probleme care trebuie corectate înainte de lansarea programului.
"Nu vorbim despre simple formulări, ci despre criterii care pot produce discriminări, investiţii prost dimensionate şi finanţarea unor echipamente cu performanţe discutabile din bani publici", avertizează APCE.
Asociaţia atrage atenţia că AFM îi exclude pe cei care au investit deja în baterii.
"Ghidul declară neeligibil solicitantul care are deja instalată o baterie. Aşadar, a penalizat cetăţenii corecţi, oneşti care şi-au cumpărat din banii lor o baterie şi au înregistrat-o într-un nou Certificat de Racordare, ei fiind acum penalizaţi de acest ghid", se arată în comunicat.
Reprezentanţii APCE spun că această diferenţă de tratament ridică probleme în raport cu art. 16 din Constituţie şi principiul european al egalităţii de tratament: situaţiile comparabile nu pot fi tratate diferit fără o justificare obiectivă şi proporţională.
În opinia lor, soluţia este simplă: cetăţeanul trebuie să poată primi finanţare pentru capacitatea nou-adăugată deoarece obiectivul programului este tocmai "creşterea capacităţilor noi de stocare".
În acelaşi timp, APCE semnalează că lipseşte raportul dintre panouri şi baterie.
"AFM punctează puterea fotovoltaică şi capacitatea bateriei, dar nu stabileşte o corelaţie tehnică între ele", precizează documentul.
O instalaţie fotovoltaică mică poate ajunge astfel asociată unei baterii supradimensionate doar pentru obţinerea unui punctaj mai mare, spun reprezentanţii APCE, care susţin că bateria trebuie dimensionată în raport cu producţia fotovoltaică şi energia efectiv disponibilă pentru stocare. Statul riscă să plătească pentru kWh de baterie care vor fi slab utilizaţi, avertizează asociaţia.
O altă observaţie este aceea că punctajul favorizează instalaţiile fotovoltaice mari. AFM acordă punctaj progresiv până la 20 kW putere fotovoltaică, deşi sistemele rezidenţiale obişnuite sunt considerabil mai mici, arată asociaţia.
"Un program pentru populaţie trebuie calibrat după realitatea populaţiei căreia i se adresează, nu astfel încât instalaţiile foarte mari să plece cu un avantaj structural. Statistic, credem că punctajul maxim îl pot lua doar 3% dintre prosumatorii casnici", se precizează în comunicat.
APCE mai atrage atenţia că "persoanele autorizate" pot primi acces la datele bateriei. Ghidul obligă beneficiarul să permită unor "persoane autorizate" colectarea datelor privind energia stocată, descărcată, produsă şi livrată în reţea, dar nu defineşte suficient cine accesează datele, ce date, prin ce mijloace, în ce scop şi pentru cât timp, ceea ce înseamnă "probleme serioase de compatibilitate cu principiile GDPR şi Data Act, în special legalitatea, transparenţa, limitarea scopului şi minimizarea datelor".
"APCE nu contestă dreptul AFM de a verifica investiţia. Contestăm un acces vag şi general la datele energetice ale unei gospodării. Pentru monitorizare trebuie colectate numai datele strict necesare şi în condiţii clar definite", se precizează în comunicat.
În timp ce AFM acceptă numai 3.000 de cicluri pentru bateriile LiFePO, APCE solicită minimum 6.000 de cicluri în condiţii tehnice clar definite, plus garanţie adecvată şi/sau un nivel minim de energie totală garantată procesată - MWh throughput.
"Ghidul impune minimum 3.000 de cicluri, în condiţiile în care multe baterii LiFePO₄ rezidenţiale moderne sunt specificate la 6.000-8.000 de cicluri. Şi mai grav, AFM nu precizează DoD, temperatura, C-rate sau capacitatea reziduală la sfârşitul testului. Fără aceşti parametri, cifra «3.000 cicluri» este tehnic insuficientă pentru compararea calităţii bateriilor", declară reprezentanţii asociaţiei, care spun că din bani publici trebuie finanţată durabilitatea, nu limita inferioară a pieţei bateriilor importate.
De asemenea, AFM trebuie să finanţeze stocarea energiei solare, nu arbitrajul cu energia din reţea, potrivit APCE.
"Programul este destinat stocării energiei produse din surse regenerabile. Dar Ghidul trebuie să garanteze că bateria finanţată îndeplineşte efectiv această funcţie. În lipsa unor reguli tehnice clare, bateria poate fi încărcată din reţea când energia este ieftină şi descărcată ulterior, transformând investiţia publică într-un instrument de arbitraj tarifar, nu de stocare a surplusului fotovoltaic", se menţionează în document.
Criteriul nu trebuie să fie simplist "AC sau DC", ci să stabilească ce energie trebuie să stocheze bateria şi cum se demonstrează acest lucru, potrivit APCE.
Nu în ultimul rând, asociaţia semnalează faptul că gospodăriile care îşi produc singure energia fotovoltaică, dar nu sunt racordate la reţea, sunt excluse deoarece nu au calitatea de prosumator şi certificat de racordare.
"Dacă obiectivele programului sunt stocarea energiei regenerabile şi reducerea emisiilor de CO₂, AFM trebuie să explice obiectiv de ce bateria unei gospodării conectate la reţea este eligibilă, iar bateria unei gospodării autonome energetic nu este. Lipsa racordării la reţea nu face energia fotovoltaică mai puţin regenerabilă", se arată în comunicat.
AFM a anunţat că un nou program de finanţare dedicat persoanelor fizice care au deja calitatea de prosumator şi vor să îşi instaleze sisteme de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice va fi lansat în curând.
Ghidul pentru acest program, pus în consultare publică, stabileşte o finanţare de maximum 75% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 15.000 de lei, dar şi condiţii tehnice şi administrative pe care beneficiarii trebuie să le respecte.
Programul urmăreşte creşterea capacităţii de stocare a energiei regenerabile, astfel încât energia produsă de prosumatori să poată fi folosită ulterior pentru consumul propriu, iar surplusul să poată fi livrat în reţeaua naţională. Ghidul prevede că finanţarea este acordată din Fondul pentru Mediu şi se aplică la nivel naţional.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră