Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, marţi dimineaţă, că lotul Zimbor-Poarta Sălajului din A3, care va fi inaugurat la ora 16.00, are ”o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat”. Lotul ar fi trebuit să fie gata în 2023, cel târziu august 2024. Cu această inaugurare, prima din 2026, zestrea României ajunge la 1.428,5 kilometri de autostradă şi drum expres veritabil aflaţi în exploatare.
"Astăzi, Autostrada A3 Zimbor-Poarta Sălajului, prima inaugurare din 2026. La ora 16:00 se deschide circulaţia pe cei 12,24 kilometri ai Autostrăzii A3 între Zimbor şi Poarta Sălajului. Lotul are o istorie zbuciumată şi este foarte întârziat, la fel ca vecinul său, Zimbor-Nădăşelu", au transmis, marţi dimineaţă, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit acestora, contractele de pe Nădăşelu-Zimbor şi Zimbor-Poarta Sălajului împlinesc 6 ani de existenţă: au fost semnate cu UMB în 28.12.2020, respectiv 01.07.2020. Ambele prevăd câte 12 luni de proiectare şi alte 24 de execuţie. Au primit ordinele de începere în 25.01.2021 şi 31.05.2021 şi autorizaţiile de construire în mai multe etape în 2021, ultima fiind dată în decembrie 2021.
"Aşa cum v-am explicat de multe ori, conform termenelor iniţiale, ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2023, cel mai târziu în august 2024 dacă socotim şi disputele tehnice din dealul Zimbor şi dificultăţile din teren. Antreprenorul UMB este responsabil pentru o bună parte din întârziere, chiar dacă ţinem cont de problemele cu alunecările masive, cum ar fi cele de la Nădăşelu din septembrie 2021 şi de la Topa Mică în 2022, şi chiar dacă includem bâlbele, tergiversările şi indeciziile oficialilor CNAIR prin care am pierdut un an de zile", au scris pe Facebook reprezentanţii asociaţiei.
Aceştia apreciază că "vestea bună este că turcii de la Ozaltin pot să finalizeze devierile de la Topa Mică şi Nădăşelu spre sfârşitul toamnei, cel târziu în decembrie, cu vreo 3-4 luni înainte de termen": "Atunci şoferii vor putea circula pe toţi cei 42,3 kilometri dintre Poarta Sălajului şi Nădăşelu şi mai departe pe Autostrada A3 până la Târgu Mureş, peste 155 kilometri".
"Cu această primă inaugurare din 2026, zestrea României ajunge la 1428,5 kilometri de autostradă şi drum expres veritabil aflaţi în exploatare. Următoarea deschidere aşteptată este la final de august: 47 km pe A7 între Adjud Nord şi Bacău Sud", afirmă organizaţia.
CNAIR a anunţat că, marţi, la ora 16.00, se deschide circulaţia pe secţiunea Zimbor - Poarta Sălajului, Autostrada Transilvaniei (A3), în lungime de 12,24 km, între nodurile rutiere de la Zimbor şi Românaşi.




























