Asociaţia "Moldova vrea Autostradă", după pierderea sumei de 770 de milioane de euro din PNRR: Niciun moldovean nu mai are voie să înghită de la vreun politician replica "A8 e scumpă! " sau "Ţara nu are bani"

Asociaţia "Moldova vrea Autostradă", după pierderea sumei de 770 de milioane de euro din PNRR: Niciun moldovean nu mai are voie să înghită de la vreun politician replica "A8 e scumpă! " sau "Ţara nu are bani"

Conducerea asociaţiei "Moldova vrea Autostradă" susţine că nici un locuitor al Moldovei nu mai are voie să accepte de la politicieni replica "A8 este scumpă" sau că "Ţara nu are bani", după ce România a pierdut suma de 770 de milioane de euro din PNRR.

Reprezentanţii asociaţiei civice ieşene afirmă că bani sunt, doar că "unii îi pierd fără să clipească".
"România a pierdut ieri, definitiv, 770 de milioane de euro nerambursabili din PNRR - aruncaţi la coş nu de UE, Soros, Moş Crăciun sau pitici verzi, ci fix de poporul român prin aleşii săi. De astăzi, niciun moldovean nu mai are voie să înghită de la vreun politician replica "A8 e scumpă! " sau "Ţara nu are bani! " pentru că bani sunt, doar că unii îi pierd fără să clipească", se arată pe pagina de Facebook a asociaţiei "Moldova vrea Autostradă".
Reprezentanţii mişcării civice pro-autostradă afirmă că suma de 770 milioane de euro pierdută de România echivalează cu suma necesară pentru construirea întregului tronson de autostradă Iaşi-Nord din A8 sau cu două-treimi din finanţarea pentru lotul Grinţieş-Pipirig din cadrul aceleiaşi autostrăzi.
"Ca ordin de mărime, am reuşit să aruncăm la coş sută la sută din finanţarea pentru întregul tronson Iaşi Nord al A8 atribuit FCC Construcción în aprilie 2026 pentru fix 770 mil. euro (18 poduri şi pasaje, cu o lungime totală de 6,74 km, 6 tuneluri plus un centru de monitorizare a tunelurilor, toate tunelurile cu câte trei benzi pe sens, însumând 1,57 km şi 2 noduri rutiere), sau, dacă vreţi mai la munte, 65% din lotul 2B Grinţieş-Pipirig, oficial cel mai dificil lot al întregii A8, care are contractul semnat cu asocierea condusă de UMB pentru 5,97 miliarde lei (1,18 miliarde euro pentru lotul cu cea mai mare densitate de structuri - 20km de structuri)", au precizat reprezentanţii MVA.
Conducerea asociaţiei arată că bani au fost, dar că "responsabilitatea lipseşte".
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide, PSD, PNL, USR şi UDMR nu au ajuns la un consens politic şi social asupra legii salarizării, el remarcând că partidele şi-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-şi împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR. Şeful statului mai anunţă că partidele şi-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârşitul acestui an şi respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că PNRR nu poate fi folosit ca argument pentru a cere Parlamentului să voteze "ORICE lege, indiferent cum este făcută şi ce efecte produce", susţinând că Guvernul a fost "incapabil" să facă "o lege bună, echitabilă şi care să fie acceptată de societate". Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că PNL a făcut tot posibilul pentru a se ajunge la un acord pe legea salarizării, dar s-a lovit de "ipocrizia şi fuga de răspundere a PSD".
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră