Conflictul dintre Statele Unite şi Iran a eliminat de pe piaţa mondială peste 2,6 miliarde de barili de petrol de la izbucnirea războiului, în februarie, iar stocurile globale rămân la niveluri foarte scăzute, a avertizat directorul general al gigantului saudit Aramco, Amin Nasser, transmite Reuters.
Potrivit acestuia, volumul pierdut echivalează cu aproape o lună de producţie mondială de ţiţei şi reflectă amploarea perturbărilor provocate de blocarea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute de transport al petrolului.
Nasser a estimat că, chiar dacă Strâmtoarea Ormuz s-ar redeschide imediat, ar fi nevoie de până la 18 luni pentru refacerea stocurilor globale de petrol, la un ritm mediu de 2,1 milioane de barili pe zi.
Profit în creştere cu 44%
Aramco a raportat un profit net de 32,69 miliarde de dolari în trimestrul al doilea, în creştere cu 44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut de preţurile mai ridicate ale petrolului, produselor rafinate şi petrochimice.
Compania a precizat că a reuşit să menţină livrările prin redirecţionarea transporturilor şi folosirea infrastructurii alternative, inclusiv a conductei East-West Pipeline către portul Yanbu, la Marea Roşie.
Noi riscuri în Marea Roşie
Directorul Aramco a avertizat că situaţia s-ar putea agrava după ce rebelii Houthi din Yemen au anunţat blocarea industriei petroliere saudite şi au atacat instalaţii petroliere din porturile de la Marea Roşie.
Deşi unele facilităţi au fost afectate, Nasser a afirmat că întreruperile de producţie au fost limitate şi nu au avut un impact financiar semnificativ.
Piaţa rămâne vulnerabilă
Şeful Aramco a avertizat că industria petrolieră dispune de puţine rezerve pentru a face faţă unor noi şocuri. Rafinăriile funcţionează aproape de capacitatea maximă, iar orice oprire importantă şi de durată ar putea pune şi mai multă presiune asupra aprovizionării mondiale cu energie.
În trimestrul al doilea, producţia totală de hidrocarburi a Aramco a fost de 9,5 milioane de barili pe zi, faţă de 12,8 milioane de barili pe zi în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania susţine însă că, odată cu reducerea perturbărilor, poate reveni la nivelurile de producţie anterioare conflictului în doar câteva zile şi poate atinge capacitatea maximă de 12 milioane de barili pe zi în aproximativ trei săptămâni, dacă va fi necesar.




























