Apple a clarificat condiţiile în care utilizatorii de iPhone pot beneficia de un preţ redus pentru schimbarea bateriilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce, la finele anului trecut, s-a aflat că Apple încetineşte intenţionat propriile iPhone-uri după un an de utilizare, compania americană încearcă să gestioneze situaţia şi să reducă pe cât posibil daunele de imagine.

În afara scuzelor de rigoare, compania americană a promis că utilizatorii vor putea schimba bateriile la un preţ mai mic decât cel obişnuit. În loc de 72 de dolari, schimbarea bateriilor poate fi făcută pentru 29 de dolari.

Însă, Apple a anunţat iniţial că vor beneficia de preţul redus doar bateriile care, în urma unei testări, mai pot înmagazina cel mult 80% din capacitate după 500 de cicluri de reîncărcare. Această condiţie a stârnit confuzia şi nemulţumirea multor utilizatori de iPhone.

Acum, gigantul american iese cu noi informaţii, anunţând că orice smartphone vândut, de la iPhone 6 în prezent, indiferent de starea bateriei originale, poate beneficia de preţul promoţional pentru înlocuirea acesteia.

De asemenea, conform unor surse apropiate companiei americane, se pare că Apple va da înapoia diferenţa de 50 de dolari celor care şi-au înlocuit bateria la preţul iniţial, de 79 de dolari.

Schimbarea bateriei cu 29 de dolari poate fi refuzată de Apple, dacă telefonul suferă de defecte fizice sau a fost modificat cu ajutorul unor componente produse de terţi.

Apple a recunoscut la finele anului trecut că a încetinit intenţionat modelele mai vechi de iPhone, prin intermediul update-urilor de iOS. Compania americană şi-a justificat acţiunea prin nevoia de a păstra siguranţa utilizatorilor ce putea fi afectată de degradarea rapidă a bateriilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.