Un tribunal din Texas a decis că Apple trebuie să plătească 502,8 milioane de dolari pentru încălcarea brevetelor deţinute de VirnetX.
Apple pierde, încă o dată, în faţa VirnetX, o companie americană ce dezvoltă soluţii de securitate. Producătorul iPhone-ului a fost chemat în mai multe rânduri în instanţă pentru nerespectarea brevetelor deţinute de VirnetX şi a pierdut de fiecare dată, inclusiv acum.
În acest caz, a fost vorba de o tehnologie brevetată de VirnetX în zona VPN-urilor şi pe care Apple o foloseşte pe dispozitivele sale pentru conectarea şi deconectarea automată de la acest tip de reţele.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cel mai nou episod din lupta celor două companii, care datează deja de 10 ani, a fost tranşat de juriu după 90 de minute de deliberare şi a dat câştig de cauză VirnetX, însă a stabilit o sumă mai mică.
VirnetX ceruse 700 de milioane de dolari, iar Apple, care nu a contestat încălcarea brevetelor, a calculat că 113 milioane ar fi fost suficiente. Juriul a decis că Apple trebuie să plătească 502,8 milioane de dolari.
Decizia nu este definitivă, iar Apple a anunţat deja că va face apel.
Apple ştie că are un precedent favorabil în lupta cu VirnetX, în ceea ce priveşte apelurile. În februarie, producătorul iPhone-ului trebuia să plătească 625 de milioane de dolari, ca urmare unei decizii în primă instanţă legate de tehnologii folosite de iMessage şi FaceTime. Apelul, decis în urmă cu o lună, a scăzut suma pe care Apple trebuie să o plătească la 302 milioane de dolari.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.