Apple pregăteşte cea mai amplă extindere a gamei iPhone din ultimii ani, cu cel puţin cinci modele noi programate pentru lansare până în prima jumătate a anului 2027. În acelaşi timp, compania îşi extinde planurile pentru primul său iPhone pliabil şi analizează posibilitatea de a cumpăra cipuri de memorie produse în China, pe fondul deficitului global de componente generat de boom-ul inteligenţei artificiale, transmite CNBC.
Potrivit publicaţiei Nikkei Asia, Apple le-a cerut furnizorilor să se pregătească pentru producţia a aproximativ 10 milioane de iPhone-uri pliabile, peste estimarea anterioară de 7–8 milioane de unităţi. Compania ar fi asigurat deja componente pentru aproximativ 80 de milioane de iPhone-uri destinate lansărilor din a doua jumătate a anului 2026.
În total, Apple intenţionează să producă peste 220 de milioane de smartphone-uri în 2026. Datorită puterii sale de negociere şi volumelor foarte mari de achiziţii, compania reuşeşte să facă faţă mai bine penuriei de memorii şi alte componente decât rivalii chinezi.
Producători precum Xiaomi, Oppo şi Vivo şi-ar fi redus deja ţintele de producţie sub pragul de 100 de milioane de telefoane anual, deoarece întâmpină dificultăţi în obţinerea componentelor necesare şi sunt afectaţi de creşterea preţurilor.
Apple urmăreşte să profite de această situaţie pentru a câştiga cotă de piaţă. Surse din industrie afirmă că lansarea unor modele suplimentare în prima parte a anului 2027 ar putea ajuta compania să atragă mai mulţi clienţi într-o perioadă în care concurenţii au probleme cu aprovizionarea.
Separat, Bloomberg relatează că Apple poartă discuţii pentru a cumpăra cipuri de memorie destinate dispozitivelor vândute în China de la producătorii chinezi ChangXin Memory Technologies (CXMT) şi Yangtze Memory Technologies (YMTC). Cele două companii figurează pe o listă a Pentagonului cu firme despre care autorităţile americane susţin că au legături cu armata chineză. Negocierile sunt însă în desfăşurare, iar Apple nu a confirmat informaţiile.
Compania încearcă astfel să îşi diversifice lanţul de aprovizionare într-un moment în care cererea uriaşă de memorii pentru centrele de date AI pune presiune asupra întregii industrii electronice.
Conform Nikkei Asia, în prima jumătate a anului 2027 Apple intenţionează să lanseze încă două modele noi, inclusiv iPhone 18 în versiunea standard şi o nouă generaţie iPhone Air, extinzând astfel calendarul tradiţional de lansare a telefoanelor sale.
Planurile ambiţioase vin după ce Apple a majorat recent preţurile pentru gamele MacBook şi iPad, pe fondul scumpirii componentelor de memorie şi stocare. Investitorii urmăresc acum dacă noua strategie, bazată pe modele pliabile şi un portofoliu mai diversificat, va ajuta compania să îşi accelereze din nou ritmul de creştere.




























