Apple ar urma să intre pe piaţa serviciilor de jocuri disponibile pe bază de abonament, cu un serviciu propriu pentru sistemele de operare pe care le dezvoltă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform publicaţiei americane Cheddar, Apple s-ar afla deja de câteva luni în negocieri cu mai mulţi producători de jocuri pe care încearcă să-i convingă să-şi publice titlurile în viitorul serviciu al companiei.

De asemenea, se pare că Apple s-a oferit să joace şi rolul de publisher pentru anumiţi producători sau anumite jocuri, urmând se ocupe de distribuţie şi de marketing.

Nici distribuţia şi nici marketingul nu ar fi o sarcină dificilă pentru Apple în cazul cel mai probabil în care viitorul serviciu va fi disponibil pe iOS şi MacOS. Apple are în prezent un departament editorial care promovează zilnic aplicaţii şi jocuri interesante în prima pagină din App Store.

Serviciul s-ar afla în faza incipientă de dezvoltare, astfel că nu se cunosc alte detalii privind modul de funcţionare, ţările în care va fi disponibil sau preţul la care va fi lansat.

Cert este că Apple pare să se concentreze în ultima vreme pe extinderea serviciilor sale, serviciile reprezentând una din principalele surse de venituri ale companiei.

Recent, Apple a anunţat că tehnologia Air Play 2 va fi compatibilă cu televizoarele noi ale mai multor producători, printre care Sony, Samsung şi LG, ceea ce le va permite utilizatorilor să transmită wireless imaginea de pe un dispozitiv mobil Apple pe televizor.

Anul acesta, Apple ar mai urma să lanseze alte două noi servicii pe bază de abonament. Este vorba de un serviciu de streaming video şi de un serviciu de subscripţii pentru reviste digitale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.