Apple ar lucra la un accesoriu AI purtat pe haine, similar unei insigne

Apple ar lucra la un accesoriu AI purtat pe haine, similar unei insigne

Pentru a răspunde la misteriosul dispozitiv la care OpenAI lucrează, Apple ar dezvolta o replică, sub forma unui accesoriu pentru haine, care se poartă asemenea unei insigne.

Dispozitivul, despre care scrie The Information, citând surse din cadrul companiei, va folosi inteligenţa artificială şi va fi dotat cu două camere foto, trei microfoane şi un difuzor.

Camerele vor putea fi folosite pentru a fotografia şi a filma în jur, iar difuzorul şi microfoanele vor facilita, cel mai probabil, comunicarea inclusiv cu un chatbot de inteligenţă artificială.

Viitorul produs Apple ar urma să aibă dimensiunile aproximative ale unui AirTag, doar că ceva mai gros. Acesta este descris ca fiind „suplu, turtit şi circular”, construit din aluminiu şi sticlă.

Conform surselor citate, Apple ar urma să lanseze acest dispozitiv în cursul anului viitor şi va avea pregătite, în momentul lansării, 20 de milioane de unităţi.

Din descrierea neoficială a produsului, acesta pare a constitui o mutare defensivă din partea Apple, vis-a-vis de dispozitivul la care OpenAI lucrează împreună cu compania lui Jony Ive.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră