Apple a eliminat din App Store aplicaţia ICEBlock şi alte aplicaţii similare care urmăreau activitatea agenţilor de imigraţie americani, după ce a fost contactată de administraţia preşedintelui Donald Trump – un caz rar în care o companie de tehnologie elimină aplicaţii la cererea directă a guvernului federal al SUA, relatează Reuters.
Alphabet, compania-mamă a Google, a eliminat aplicaţii similare invocând încălcări ale politicilor interne, dar a precizat că nu a fost contactată de Departamentul Justiţiei înainte de a lua această măsură.
Aplicaţiile respective alertau utilizatorii cu privire la prezenţa agenţilor din cadrul Serviciului de Imigraţie şi Vamă (ICE) în zonă – fapt pe care Departamentul Justiţiei îl consideră un risc pentru siguranţa ofiţerilor.
ICE este un pilon al politicii dure privind imigraţia promovată de Trump, care include raiduri şi arestări frecvente ale migranţilor, măsuri criticate de activişti pentru restrângerea libertăţii de exprimare şi a dreptului la apărare.
”Pe baza informaţiilor primite de la forţele de ordine privind riscurile de securitate asociate aplicaţiei ICEBlock, am decis să o retragem, alături de alte aplicaţii similare, din App Store”, a transmis Apple într-un comunicat.
Departamentul Justiţiei a confirmat ulterior că a cerut companiei Apple să elimine aplicaţia şi că firma a respectat solicitarea.
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a declarat că ”ICEBlock este concepută să pună agenţii ICE în pericol doar pentru că îşi fac meseria, iar violenţa împotriva forţelor de ordine este o linie roşie intolerabilă”.
Creatorul aplicaţiei, Joshua Aaron, din Texas, a criticat decizia Apple, numind-o „un act de capitulare în faţa unui regim autoritar”. El a spus că echipa sa juridică analizează opţiunile legale.
Experţi juridici consultaţi de Reuters au afirmat că monitorizarea publică a agenţilor ICE este, în mare parte, protejată de Constituţia SUA, atâta timp cât activiştii nu obstrucţionează activitatea autorităţilor.
Apple a precizat în rapoartele sale de transparenţă că, în 2024, a eliminat peste 1.700 de aplicaţii la cererea guvernelor, însă majoritatea au provenit din China (peste 1.300), Rusia (171) şi Coreea de Sud (79). Statele Unite nu figurau până acum printre ţările care au făcut astfel de solicitări.
Decizia de joi ar putea spori atenţia asupra relaţiei delicate dintre marile companii tehnologice americane şi administraţia Trump, care a folosit anterior ameninţări legate de taxe vamale şi tarife pentru a presa firmele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.