Aplicaţia Uber a fost lansată în Iaşi, acesta fiind al cincilea oraş al României în care aplicaţia este disponibilă, iar actorul Marius Manole a fost primul utilizator care a folosit serviciul în Iaşi, a anunţat, joi, compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uber, care conectează şoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de oraşe din 64 de ţări, este acum disponibilă şi în Iaşi. Cei care nu au încercat serviciul până acum vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă îşi vor crea un cont Uber şi vor folosi codul promoţional HelloIasi, potrivit companiei.

Marius Manole, actor la Teatrul Naţional Bucureşti, este primul utilizator care a încercat serviciul în Iaşi, oraşul său natal.

”Agitaţia vieţii de artist presupune, printre altele, şi multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiţie şi se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât şi în străinătate şi mă bucur nespus că Iaşi, oraşul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat Marius Manole.

Aplicaţia a fost lansată în Iaşi în condiţiile în care mii de ieşeni au deschis aplicaţia cel puţin o dată în ultimele şase luni, potrivit directorului general al Uber România, Nicoleta Schroeder.

”Iaşi a ales Uber în aceeaşi măsură în care Uber a ales Iaşi - mii de ieşeni au deschis aplicaţia cel puţin o dată în ultimele şase luni. Astăzi, oraşul Iaşi se alătură altor zeci de oraşe europene care au Uber - Paris, Londra, Berlin, Praga, Amsterdam, Lisabona, Varşovia şi multe altele. Ne dorim ca Uber să devină un partener al autorităţilor locale pentru a rezolva problema traficului aglomerat, pentru a reducere poluarea dar şi pentru a face din Iaşi un oraş mult mai prietenos cu turiştii” a declarat Nicoleta Schroeder.

În Iaşi, o călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiţii normale de trafic, potrivit companiei.

Celelalte oraşe din România, în care Uber este disponibil, sunt Bucureşti, Cluj Napoca, Braşov şi Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.