Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă pe bază de abonament a crescut anul trecut cu 8%, până la 11,5 milioane, depăşind, pentru prima dată în România, numărul utilizatorilor de cartele preplătite active, a anunţat joi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La sfârşitul anului 2016, în România erau 22,9 milioane de utilizatori activi de servicii de telefonie mobilă, în scădere cu 1% faţă de sfârşitul anului 2015. Dintre aceştia, 11,4 milioane erau utilizatori pe bază de cartele preplătite active, în scădere cu 9% faţă de anul anterior.

”Creşterea numărului de abonamente se datorează, în principal, utilizatorilor persoane fizice care preferă acest tip de acces la serviciile de telefonie mobilă, numărul acestora înregistrând o creştere cu 11% în anul 2016, până la 8,6 milioane”, se arată în comunicat.

Utilizatorii de telefonie din România au vorbit, în medie, în fiecare lună a anului 2016 câte 1 oră şi 4 minute prin intermediul reţelelor fixe şi de patru ori mai mult prin intermediul reţelelor mobile, 4 ore şi 17 minute.

”Deşi, în continuare, un apel efectuat de pe telefonul fix (3 minute şi 4 secunde) durează, în medie, mai mult decât unul de pe mobil (2 minute şi 37 de secunde), diferenţa dintre cele două categorii de trafic se micşorează de la an la an”, se arată în raport.

Rata de penetrare la nivelul populaţiei a cartelelor SIM active pentru serviciile de telefonie mobilă a ajuns la 116% la finalul anului 2016. Deşi numărul total de utilizatori activi ai acestui serviciu a scăzut uşor, traficul total de voce, exclusiv roaming, efectuat de aceştia a crescut cu 2% în anul 2016 faţă de anul 2015, până la aproape 70,6 miliarde minute.

”Doar traficul în reţelele mobile proprii a înregistrat o scădere de 10%, până la 44 miliarde minute, celelalte categorii de trafic înregistrând creşteri în anul 2016: traficul către alte reţele de telefonie mobilă 36%, până la 20,3 miliarde minute, traficul către reţele din afara României 10%, până la 4,1 miliarde minute şi, respectiv, traficul către reţelele fixe 4%, până la 2,3 miliarde minute”, se arată în raport.

Numărul total de mesaje SMS a scăzut în anul 2016 cu 10%, până la 18 miliarde de mesaje, cel mai probabil ca urmare a utilizării tot mai intense a altor mijloace de transmitere a mesajelor instant, potrivit ANCOM. Gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2016, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces (-4%, până la 4,1 milioane), cât şi la nivelul traficului de voce.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.