Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a analizat, vineri, cu şefii autorităţilor de management, măsuri pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurile europene, în contextul în care, la începutul lunii aprilie, rata de absorbţie era de 58% pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, iar banii pot fi atraşi până în decembrie 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloş, a analizat, astăzi, împreună cu şefii autorităţilor de management, măsuri pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurile europene, în vederea evitării riscului de dezangajare automată a fondurilor europene alocate pentru perioada de programare 2014-2020”, a transmis, vineri seară, Ministerul Proiectelor Europene.  

Sursa citată a precizat că discuţia a avut loc în contextul în care rata de absorbţie a fondurilor europene era de 58%, la începutul lunii aprilie, iar fondurile alocate mai pot fi atrase până în decembrie 2023.  

”Tot astăzi, ministrul Marcel Boloş a discutat cu reprezentanţii Autorităţilor de Management şi Organismelor Intermediare din subordinea acestora măsuri pentru ajustarea preţurilor în cadrul contractelor în curs de implementare, pentru a debloca implementarea proiectelor, au mai transmis reprezentanţii ministerului.  

La reuniune au participat şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, respectiv ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.