(Analiză realzată de Radu Limpede)
Bursele lumii au fost zguduite după ziua fatidică de 2 Aprilie 2025 - numită în still hollywoodian ”Liberation Day” - când preşedintele Trump, a lansat ”Războiul Comercial Tarifar” al secolului (îl putem numi al secolului având în vedere nivelul iniţial al taxelor vamale, nemaivăzut de prin 1910)
Sursă: The Economist / https://www.noahpinion.blog/p/tariffs-another-american-act-of-intenţional
De asemenea, un element important este faptul că investitorii au ieşit în masă de pe expunerile în dolarul american (USD), inclusiv din piaţă obligaţiunilor americane de Trezorerie, de departe cea mai mare din lume, într-o mişcare rară; de obicei, când bursele scad, investitorii găseau refugiu în T-bonds.
Ca rezultat imediat, cotaţia dolarului a scăzut, moneda reaşezându-se pe un alt palier, cam cu 10% (pp) mai jos faţă de euro decât după euforia din iarnă, imediat după schimbarea mandatului prezidenţial.
Între timp, la presiunea pieţelor - ca şi a multor miliardari ce îl sustinuseră pe candidatul republican, care între timp i-au devenit critici - Administraţia SUA a dat înapoi, introducând fie perioade de tranziţie până la noile tarife, fie concesii unilaterale; dar cele mai multe sunt negocierile bilaterale cu China, Canada, Mexic, cu UK şi sunt în pregătire cele cu “blocul” Uniunii Europene. Iar bursele şi-au revenit!
Mă rog, telenovela continuă cu încă un episod: 50% tarife pe mărfurile din UE, dar comentatorii sunt de acord că acesta e stilul consacrat al lui Donald Trump pentru a forţa viitoare concesii la negocieri.
Părerile sunt împărţite despre acest eveniment cu adevărat epocal şi – în funcţie de înclinaţia ideologică sau de şcoală de gândire economică a comentatorilor - unii l-au desfiinţat, considerându-l o mişcare de PR deşănţat (cum se dovedeşte şi proiectul DOGE de reducere a cheltuielilor administraţiei americane de către miliardarul Elon Musk, cu o echipă de tineri experţi în software şi big data şi A.I.).
Alţii, mai realişţi, l-au numit ”REALPOLITIK HIPER-TRANZACŢIONAL - o lume dominată de forţă, de tranzacţii bilaterale şi de interese brute … un atac împotriva regulilor care au guvernat comerţul global în ultimele decenii… ofensivă strategică ce urmăreşte să distrugă ordinea internaţională bazată pe reguli ”, sintetizează în Profit.ro Dan Apostol, pe baza opiniilor lui Marcel Fratzscher, economist german de prim-rang, menţionând că ”U.E. află într-un punct de inflexiune: trebuie să aleagă între a se alinia cu China pentru apărarea arhitecturii multilaterale sau a deveni complice la demolarea acesteia, acceptând presiuni bilaterale venite din partea Washingtonului.
…A opune rezistenţă costă. A ceda este uşor. A negocia ferm e dificil, dar esenţial. Europa nu trebuie să între într-un joc cu reguli scrise unilateral. Dacă acceptă logica forţei, îşi pierde identitatea şi relevanţa. Într-o lume în care vocea raţiunii devine tot mai slabă, UE trebuie să o ridice, nu să o stingă”
De cealaltă parte a spectrului de opinii, alţi comentatori au considerat că este evenimentul epocal care va conduce cu succes la mult dorita REINDUSTRIALIZARE a Americii şi - prin mimetism - a Vestului.
Şi l-au numit cu mare fanfară ”BRETTON WOODS 3.0”, amintind de epoca de după Al Doilea Război Mondial, negociată în plin război, în 1944, în staţiunea cu acelaşi nume şi inaugurată efectiv în 1947 şi având ca pilon al stabilităţii valutare mondiale dolarul american acoperit în aur; iar apoi implicită epoca Bretton Woods 2.0 după şocul din 1971, când dolarul a fost decuplat de standardul aur.
”Sistemul Bretton Woods a fost negociat în 1944 de 44 naţiuni aliate ce urmau să câştige cel de-al Doilea Război Mondial; a ordonat relaţiile monetare, financiare şi comerciale între statele din Occident.
… Sistemul global traversează o serie de convulsii cum nu s-au mai văzut din 1971, când preşedintele Richard Nixon a rupt legătura dintre aur şi dolar. Acea mişcare a produs, într-un termen de 10 ani, o regândire totală a economiei globale, din care a luat apoi naştere globalizarea acum mult hulită de SUA.
Această regândire a fost una de ordin filosofic, economic şi al capacităţilor fizice de producţie, una care a început cu vizita lui Nixon în China din 1972 şi ulterior cu deschiderea Chinei comuniste către afaceri cu Vestul şi fluxurile de capital din Occident.
Acum, administraţia Trump pare să urmărească un plan bine pus la punct din perspectiva deciziilor şi al unei gândiri puternic protecţioniste, plan menit să refacă ordinea economică internaţională şi să pună sub presiune planurile Chinei de a domină lanţurile de producţie ale industriilor viitorului.
… Decizia lui Nixon din 1971 de a rupe legătura dintre dolar şi aur a pus crucea la căpătâiul primului sistem Bretton Woods, care a fost bazat din 1947 încolo pe puterea industrială a SUA, cea mai mare economie din lume, neafectată în niciun fel de război. În cadrul sistemului respectiv, SUA producea şi restul lumii (în special Europa) consumă.
Recalibrarea s-a produs sub sistemul Bretton Woods 2.0, în care SUA au devenit consumator (pe datorie), iar restul lumii producător. Aceşti bani împrumutaţi din viitor de SUA şi băgaţi în consum au produs sistemul financiar global de astăzi, în care dolarii primiţi de marii producători mondiali (China, [Japonia], Germania etc.) în schimbul bunurilor comerciale ieftine sunt reciclaţi înapoi în economia financiară a SUA, în beneficiul pieţelor americane şi a deţinătorilor de active financiare - de aici şi supraperformanţa activelor americane şi perioada de „excepţionalism american” a ultimilor 40 de ani.
Acum, „moartea” sistemului B.W. 2.0 şi reordonarea au loc pentru că SUA nu mai sunt dispuse să fie „consumatorul de ultimă instanţă” care sprijină sistemul, ci vor să devină din nou producătorul numărul 1 mondial, având în vedere competiţia geopolitică tot mai acerbă cu axa Beijing-Moscova.
…Transformarea SUA în cel mai mare producător mondial de bunuri, în cazul în care această mişcare va avea succes, va schimbă întregul sistem internaţional de reciclare a dolarilor, care funcţionează de mai bine de 50 de ani. Asta înseamnă că tendinţa actuală, în care în SUA se întorc circa jumătate din sumele economisite la nivel global – care apar din surplusurile comerciale internaţionale – ar putea să se încheie, cu efecte negative pe pieţele financiare americane, dar posibil pozitive pentru cele europene. Totodată, într-un astfel de sistem Bretton Woods 3.0, marile economii producătoare – Europa şi China – vor trebui să reechilibreze sistemul prin consum mai mare. Atât China cât şi Europa deja au indicat că intenţionează să facă acest pas, prin stimulentele fiscale anunţate în ultimele luni”.
Marele istoric şi intelectual de sorginte conservatoare, scotiano-britanicul Niall Fergusson l-a lăudat pe Trump că nu ar fi atât de ”demodat” să îl copieze pe preşedintele McKinley de acum 125 de ani, ci revine la ideile şi politicile mult mai recentului Nixon.
Da, celebrul Nixon, cel ce a pornit acum >50 de ani deschiderea istorică a SUA şi a Occidentului faţă de R.P. Chineză (1972 – China fiind pe atunci o dictatură maoistă), a decuplat dolarul de etalonul aur (1971), a terminat fatidicul război al SUA din VietNam (1973), dar a fost forţat la demisie în 1974, în urma scandalului Hotel Watergate (1972)
To understand the "Trump Shock" of the last two weeks, it helps to understand the Nixon Shock of 1971. @realDonaldTrump 2.0's debt to Nixon is not well understood. For all the imperial talk about McKinley, the real role model is RN. pic.twitter.com/xGs4QgCN37
— Niall Ferguson (@nfergus) March 6, 2025
O coincidenţă interesantă: epoca Bretton Woods “1.0” a durat 27 de ani, pe când cea “2.0” a durat fix de două ori mai mult, anume 54 de ani, dacă devine adevărat că s-a încheiat chiar acum - în anul 2025.
Sună foarte bine analizele de sus, nu-i aşa? Dar… există nişte mari capcane cognitive…Le luăm pe rând.
Personal, cred – după analiza opiniilor de mai sus şi a multor altora, majoritatea pe cele 3 axe descrise – şi după înţelegerea mea privind economia mondială contemporane – că ”adevărul este la mijloc”, însă la mijlocul dintre primele 2 explicaţii: anume între PR deşănţat care să dea bine la votanţii MAGA şi în paralel ca start de tactică de negociere bilaterală bazată pe forţă - RealPolitik.
De ce nu creditez şi a 3-a categorie de opinii care trompeteaza o nouă epocă tip Bretton Woods, să o numim aşadar ”B.W. 3.0„, în ciuda argumentelor foarte frumos expuse şi a tonului lor de fanfară?
Pentru că argumentele ”nu ţin apa” la o privire foarte atentă: atât Trump, cât şi consilierii şi “economiştii” pe care s-a bazat au o înţelegere precară a Economiei în ansamblu şi în special a Economiei de mileniul 3 – bazată pe servicii, cu precădere pe servicii bazate pe knowledge-cunoaştere.
Iar Trump pare să nu înţeleagă nici măcar natura unei tranzacţii non-imobiliare, din economia reală!
Aşa că la finalul aventurii pornite pe 2 Aprilie 2025 (ar fi sunat mai premonitoriu cu o zi mai devreme), e probabil să constatăm că acesta a fost de fapt ultimul joc de Monopoly al unui copil râzgâiat, personaj ce pierduse în tinereţe parte din averea imobiliară a tatălui sau, ajuns azi aproape de senecute, dar încă imatur şi impulsiv şi total paralel cu ce înseamnă aceea Economie reală: bunuri şi servicii.
ERORI de LOGICĂ / COGNITIVE FALLACIES care anulează speranţa succesului LIBERATION DAY
1) Preşedintele Trump nu înţelege natura unei tranzacţii din economia reală (aşa cum a fost descrisă încă de acum 250 de ani de marele Adam Smith şi de alţii, că să nu mai vorbim de comerţul internaţional liber şi David Ricardo; sau de teroria avantajelor competitive a lui Porter) – primeşti un bun / serviciu şi achiţi preţul lui – în opinia sa, a achiziţiona un bun / un serviciu este a plăti pentru nimic?!
Mie îmi e tare greu să înţeleg de ce niciun comentator din cei de mai sus nu vede / nu a văzut şi nu a taxat eroarea logică fantastică când îl citează pe Trump cu asta:
”SUA nu mai pot finanţa bunăstarea altor ţări prin deficitele sale comerciale. …
”În faţa unui război economic neîncetat, SUA nu mai pot continuă cu politică capitulării economice.
Nu putem plăti deficitele Canadei, Mexicului şi ale altor ţări. Puteam înainte, dar nu mai putem. Avem grijă de ţări în toată lumea, plătim pentru apărarea şi armatele lor, pentru tot ce ar trebui ele să plătească, iar când vrei să reduci un pic se supără că nu mai ai grijă de ele. Dar trebuie să avem grijă de oamenii noştri şi asta vom face în primul rând. Punem America pe primul loc”, a afirmat Trump.
Sigur, într-o economie colonială sau într-o ţară aflată în război şi ocupată de un agresor, pieţele pot fi distorsionate, aşa-numitul ”drept al forţei”: preţul achitat de cei dominăţi poate fi prea mare.
De asemenea, şi pe timp de pace şi libertate economică, pot apărea monopoluri, oligopoluri şi carteluri care vor extrage “rente” (“câştiguri nemeritate”) consumatorilor captivi în lipsa unei competiţii corecte.
Însă Comerţul Internaţional de bunuri (dar şi de servicii, adaug eu, că văd că Trumpistii par să îl ignore), e fix pe dos: scade preţul oricărui bun sau serviciu prin competiţia internaţională şi pentru banul plătit, tu, în calitate de consumator, primeşti mai mult şi mai bun decât dacă era produs intern, în economia naţională. Dacă nu ar fi fost aşa, comerţul pentru bunul X sau Y nici nu ar fi decolat, costul dintre FOB şi CIF (FOB în INCOTERMS înseamnă Free on Board – aşa se contabilizează exporturile, când de la Franco-Fabrică, de la poarta fabricii tale producătoare, faci doar efortul să duci bunul tău de export pe vapor) fiind deseori enorm. Nu mai vorbim de restul costurilor: tarifele <5% conform OMC (GATT), reglementările diferite pe fiecare piaţă – numite când sunt excesive şi bariere non-tarifare s.a.m.d.
Importurile – de cealaltă parte – se contabilizează statistic ca CIF - anume Cost Insurance Freight, adică adaugă şi costul asigurării şi transportului. Până în Portul Constanţa, cazul nostru. Sau Rotterdam / NY.
2) deficitele sunt insignifiante dacă le raportăm la cât produce anual SUA ca valoare adăugată = PIB
Deficit Comercial Bunuri plus Servicii: 3,15% din PIB !
”For 2024, the goods and services deficit was $918.4 billion, up $133.5 billion from $784.9 billion în 2023. Exports were $3,191.6 billion, up $119.8 billion from 2023. Imports were $4,110.0 bln, up $253.3 bln from 2023 … / GDP 29.18 trillion USD”.
Da, este adevărat, cele bugetare - care înseamnă ”împrumut de la generaţiile viitoare” prin intermediul Datoriei Publice - au ajuns cam mari: cca. 6,4% din PIB, aşadar fix dublul celui cu exteriorul.
Dar nu e de vină nici Comerţul Internaţional şi nici Globalizarea ”Bretton Woods 2.0” pentru asta!
Şi e o enormitate să afirmi că SUA ar parazita cumva Lumea de azi şi să insiunezi că ar consuma (doar) pe datorie, ca în analiza citată mai sus. Sau ar finanţa-o (aici mă leg de Logical Fallacy Nr. 1).
America trebie să consume mai puţin, într-adevăr, să îşi reechilibreze bugetul. Să îşi reconstruisca infrastructura – autostrăzile lor sunt vechi, iar trenurile sunt din alt secol faţă de China şi Europa.
America are dreptate să pună şi în cârca altora cheltuielile militare imense – dar, hei ! …Wake Up, scularea! Asta nu a fost o conspiraţie a Europei paşnice să spolieze America; a fost exact alegerea Americii de a fi jucat atâtea decenii rolul său de ”Şerif Global” în cadrul ”Pax Americana”.
Reiau şi calculul privind deficitul cu U.E., dintr-o analiză apărută în Profit.ro în toamna lui 2024:
Deficit pe Bunuri 157 miliarde dolari minus excedent pe Servicii (IP şi Software şi Finanţe s.a) de 109 miliarde dolari = 48 miliarde dolari; 48 / 29.000 (PIB-ul anual UŞA) = 0,165%!
Adică America “suferă” în relaţia cu U.E. doar de a 600-a parte din Produsul Intern Brut al Americii! Al doilea calcul (subsecvent): 0,165% x 365 zile x 24h =14,5 ORE dintr-un an!
3) Jocul de MONOPOLY şi IMOBILIARELE cu mantra lor clasică ”LOCATION – LOCATION – LOCATION !” ar putea fi la originea acestei poticniri logice a preşedintelui Trump şi a consilierilor săi economici
IMOBILIARELE fac parte din economie, dar modelul lor de business e în mare parte diferit de cel al altor sectoare: pe de o parte avem mantra ”Location Location Location !” ce descrie faptul că dacă ai ocupat un loc bun (cu vad) în comerţ, în hotelărie, în zona de birouri sau rezidenţial, contează mai puţin cât de bine faci investiţia CAPEX sau cât de eficient eşţi pe operaţional OPEX: sigur, contează un arhitect bun, materiale de calitate, personalul din servicii s.a. Dar nimic nu poate înlocui un L L L ideal.
De aici, poate că Trump nu înţelege economia reală – cu a sa COMPUNERE a FACTORILOR de producţie, cu concurenţa acerbă în faţa clientelei pentru Valoare & Calitate livrată & Brand, cu efortul să te menţii mereu peste Pragul de Rentabilitate (Break-Even) şi să ajungi la Economii de Scală mai mari – mai departe de lentilă cu ”ochelari de cal” din lumea imobiliarelor: ai ocupat LOCAŢIA, eşti rege!
Probabil că şi jocul Monopoly l-a educat în acest sens şi a rămas în această paradigmă a copilăriei sale.
4) Economia modernă – şi cea reală, inclusiv ridicata în slăvi Industrie Prelucrătoare / Manufacturing e despre COMPUNEREA FACTORILOR de producţie / KNOW HOW a devenit cheie în ultimele decenii
Economia modernă – inclusiv Manufacturing - e mai ales determinată de COMPUNEREA FACTORILOR de producţie: Capital + Muncă + Productivitatea / eficienţa combinării factorilor (da, aţi observat bine, la al 3-lea pilon nu mai e vorba de resursele naturale ca în vechea paradigmă de secol XIX şi 1900-1950); în cadrul ultimului pilon enumerat, KNOW HOW-ul a devenit cheie în ultimele decenii; acesta cuprinde: I.P. (proprietatea intelectuală) asupra unor brevete, invenţii, patente decurgând din activităţile R&D (cercetare, dezvoltare şi inovare), Management, Marketing, HR şi sisteme de IT (ERP, CRM), toate ducând la un BUSINESS MODEL VIABIL ce rezultă sau nu din confruntarea cu piaţa a celor de mai sus.
Astfel, faptul că slujbele “blue collar” industriale din SUA sunt azi la <10% faţă de 20%-30% acum câteva decenii, nu este doar ”vina Chinei”, care a intrat în O.M.C., Organizaţia Mondială a Comerţului şi – cu tactici necurate, zic unii – a atras majoritatea investiţiilor productive ale multinaţionalelor lumii.
Nicidecum! În primul rând, e vorba de o modernizare inevitabilă a economiei SUA care e de mult în sectorul terţiar, al Serviciilor, şi de fapt foarte mult în sectorul No.4: serviciile bazate pe cunoaştere.
Apoi, nicio multinaţională, americană, europeană sau din alte părţi, nu a decis să transfere brusc toată producţia în China. S-a început mereu cu o mică fabrică sau secţie. S-a observat dacă COMPUNEREA FACTORILOR de acolo dă rezultate, dincolo de costul foarte mic pe atunci al forţei de muncă chineze (acum nu mai este ieftină nici R.P.Chineză; confecţiile se fac în mai nou în Bangladesh, India, Vietnam).
În zeci de ani, s-a produs acest proces şi s-a bazat pe toată secvenţa amintită mai sus: compunerea factorilor din care să rezulte Calitate / clienţi mulţumiţi şi recurenţi / apoi produse noi, R&D inclus s.a.
Să crezi că astăzi din tarife imense poţi reversa un proces ce a durat decade este o prostie fără margini.
Mai ales că şi SUA şi chiar CHINA (continentală) sunt economii foarte închise la scară globală (îşi produc singure în proporţie de 85% - 90% ce au nevoie):
Revezi capcana logică / Logical Fallacy Nr.2 din Partea 1 a analizei în lumina graficului de mai jos
Sursă: Banca Mondială şi OCDE / https://www.noahpinion.blog/p/globalization-did-not-hollow-out
5) COMPLEXITATEA produselor şi serviciilor de astăzi e fără precedent în istoria lumii: cu precădere în electronică şi IT, în auto şi automotive şi în multe alte sectoare ce depind de tehnologie şi invenţii
Trump şi consilierii săi ignoră faptul că nicun produs de azi nu se mai face cap-coadă într-o ţară anume. Un iPhone avea (zic din memorie) cca. 55%-65% din valoarea adăugată produsă în SUA, incluzând invenţia, redevenţe, aplicaţiile informatice, sistemul de piaţă închisă Apple (magazinul de aplicaţii iTunes); însă restul de 35% însemna o listă de 20-25 de ţări, cu toate că asamblarea o făcea în R.P. Chineză o companie partener: Foxconn, având ca origine Republica (Capitalistă) China, anume Taiwan.
La fel se întâmplă şi la asamblarea unui automobil, fie japonez, fie german, fie american produs la Detroit sau Tesla: componentele vin de peste mări şi ţări, invariabil de la cei mai buni în domeniu.
Să pui tarife comerciale acestor industrii înseamnă să îi loveşti în primul rând pe PRODUCĂTORII tăi de acasă B2B “business-to-business”; costul lor o va lua razna; consumatorii vor fi la rândul lor loviţi că nu îşi vor mai permite aceste produse, chiar cu eticheta “Made în USA”; abia în plan secund efectul e ridicarea unui zid ca ”să protejeze” chipurile comerţul intern B2C (către consumatorul final), în speranţa că multinaţionalele vor investi în fabrici pe teritoriul Americii de Nord (dar nu Mexic / Canada).
Sursă: https://www.noahpinion.blog/p/america-has-become-a-laughingstock
New York Times scrie astfel despre o ipotetică “reversare” prin intermediul Războiului Tarifar actual a şocului adus de intrarea în OMC a Chinei pentru economia Americii (ex. pierderile din sectorul de automobile-automotive în jurul marilor lacuri şi Detroit / clusterul de mobilă din Carolina de Nord s.a.):
”Şocul ar arăta diferit de dată această. Perdanţii din boom-ul importurilor din China au fost foarte concentraţi; câştigătorii — toţi consumatorii americani, în esenţă - au fost difuzi. De data aceasta, invers ar fi adevărat. Câteva industrii, cum ar fi producţia de oţel, ar beneficia, în timp ce economia în ansamblu ar avea de suferit”.
https://www.nytimes.com/2025/04/11/business/economy/tariffs-trump-china-shock.html
6) DEVALORIZAREA dolarului ar fi un stimul mult mai puternic pentru investiţii în SUA faţă de Tarife
Din motivul expus la punctul 5), faţă de Tarifele Vamale ridicate, economişti serioşi din SUA spun că o mult mai eficientă politică publică – din panoplia veche, de tip “demodat” - ar fi cea de DEVALORIZARE puternică a dolarului pentru a încuraja monetar & valutar - sau măcar pentru a elimina descurajarea dată de dolarul prea puternic azi - investiţii noi în industria prelucrătoare din Statele Unite ale Americii.
Sigur, acesta ar fi doar un factor: esenţiali însă în ziua de azi sunt factorii ce ţin de CUNOAŞTERE / KNOW-HOW, adunaţi geografic în aşa-numitele “CLUSTERE” de capabilităţi: oameni educaţi (ingineri s.a.) şi “trainuiţi” pe strungurile moderne tip CNC, firme de proiectare şi R&D în domeniu, tehnologii ultra-moderne cum sunt ROBOŢII sau IMPRIMANTELE 3D ce pot substitui cu succes zeci de angajaţi “blue collar” ce făceau muncă repetitivă şi ar fi fost mai uşor de găsit în ţările Asiei sau Americii Latine.
Şi cu ultimul paragraf am prefigurat deja punctele 7 şi 8: soluţiile la eşecul probabil al Războiului Tarifar.
7) Economiile POST-INDUSTRIALE bazate pe CUNOAŞTERE au alte structuri şi alţi “driveri” ai creşterii, chiar dacă de câteva decenii şi-au delocalizat mare parte din industria lor prelucrătoare în ţări terţe:
Sursă: https://www.noahpinion.blog/p/globalization-did-not-hollow-out
În cazul lor, EDUCAŢIA joacă un rol central, iar faptul că s-au pierdut slujbe în muncă repetitivă de pe banda de producţie este compensat cu vârf şi îndesat de faptul că proporţii tot mai mari din populaţie face Facultate / Universitate / “Colegiu” şi se specializează în Business şi Management / Educaţie şi Sănătate / Inginerie şi Tehnologie (şi Matematică şi Ştiinţe exacte) – vezi acronimul STEM din grafic:
Sursă: https://www.noahpinion.blog/p/globalization-did-not-hollow-out
Iar America nu stă atât de rău pe cât se plâng cei din zonele mono-industriale atât de afectate în trecut.
Anlizele citate – dacă aveţi răgazul să le parcurgeţi – afirmă inclusiv faptul că multe dintre acele zone şi-au găsit până azi factorii pentru o relansare de succes în cadrul economiei post-industriale de astăzi.
8) CLUSTERE de capabilităţi şi POLITICI PUBLICE dedicate lor – cum pornise IRA a lui Biden, izvorâtă din ideile mandatului Trump nr. 1 dar orientată cu precădere spre industriile viitorului – Verzi, IT, AI
Soluţia optimă pentru reindustrializarea Americii – inteligentă şi demarată cu dreptul deja - o constituia superbul pachet de legi şi regulamente IRA (Inflation Reduction Act - numele e confuz pentru o politică de reindustrializare de amploare), pornit de preşdintele democrat Joe Biden chiar în continuarea unor politici de decuplare de China ale primului mandat de preşedinţie republicană Donald Trump.
În cadrul IRA, subvenţii masive, ajutoare de stat de tip Capex sau credite fiscale generoase au atras deja investiţi de sute de miliarde de dolari – cumulat chiar trilioane – în:
- fabrici de MICROPROCESOARE (CHIPURI) de ultimă generaţie, de granularitate / miniaturizare până la 3 sau 4 nanometri, în statul Arizona ale liderului mondial TSMC din Taiwan;
- fabrici de PANOURI SOLARE şi de TURBINE EOLIENE (unele dezvoltate chiar de giganţi americani, altele de europeni sau asiatici);
- fabrici de masive BATERII de STOCARE / STORAGE, care vor defini succesul sau eşecul politicilor de înverzire electrică din statele dezvoltate ale lumii (vezi recenta pană de curent / blackout din Spania şi Portugalia, care a avut la bază un val prea mare de energie solară în lipsa producţiei electrice în bandă sau a capacităţii de stocare suficiente);
- La acestea se adaugă noile CENTRE de DATE cu putere de calcul masivă, care vor fi probabil coloana vertebrală a revoluţiei IT bazate pe noile Generative A.I. (şi aici Trump încurajează în acest mandat 2 proiecte că STARGATE al americanilor OpenAI şi Oracle plus japonezii SoftBank şi cu arabii MGX).
- ROBOTICĂ / SPAŢIU / BIOTEHNOLOGII / MATERIALE revoluţionare s.a. Aici însă Trump gafează, tăind finanţarea unor universităţi de top pe CERCETARE FUNDAMENTALĂ rezultatul potenţial fiind brain drain spre U.E.
Acestea trebuie să fie priorităţile Americii şi nu o stupidă iluzie a repatrierii vechilor industrii ce ţin de textile – confecţii – încălţăminte sau mobilă sau chiar electronice de consum. Apropo de securitate naţională, în caz derăzboi convenţional (deşi în epoca noastră războaiele între Marile Puteri reale sunt doar tehnologice, financiare şi economice), America va putea să îşi producă şi singură ciorapii şi bocancii pentru soldaţii săi. Dar nu şi moda “fast fashion” consumeristă de azi, că nici nu va fi nevoie.
Revin la concluzia enunţată înainte de enumerarea celor 8 puncte – cu cele 5 gafe logice ale Liberation Day şi cu cele 3 alternative mai inteligente la Războiul Tarifar pornit de Administraţia Trump 2.0:
Nu, nu va fi nicio epocă Bretton Woods 3.0, globalizarea va continua, va integra probabil şi Africa, dar va fi o globalizare mai regionalizată şi mai atentă la felul în care se produce valoarea de-a lungul lanţurilor tot mai complexe prin care fiecare Produs-Serviciu ajunge de la idee la consumatorul-client, cu accent pe cele ce ţin de Know-How: invenţie, cercetare şi proiectare, marketing, business model.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
