Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că a colectat în luna iunie venituri bugetare în sumă de 23,1 miliarde de lei şi s-a îndeplinit programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale, respectiv Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, suma colectată a fost mai mare cu 4 miliarde de lei (+21,1%)”, anunţă instituţia.

În acelaşi timp, în iunie s-a restituit contribuabililor TVA în cuantum de 1,20 miliarde de lei.

În semestrul I, TVA restituită a totalizat 9,20 miliarde de lei - cu 395,37 milioane de lei în plus faţã de perioada similară a anului 2018, potrivit ANAF.

”Obiectivul ANAF este de a asigura veniturile statului prin creşterea gradului de colectare, iar printre priorităţi se numără rambursarea sumelor cuvenite din TVA, necesare dezvoltării activitãţii mediului de afaceri”, informează Fiscul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.