Amazon.com anunţat că intenţionează să redeschidă treptat depozitele din Franţa începând cu 19 mai, fiind pe cale să finalizeze un acord cu sindicatele şi comitetele de întreprindere pentru a pune capăt conflictului legat de măsurile de protecţie faţă de coronavirus, care a dus la închiderea acestora timp de peste o lună, transmitew Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele şase depozite franceze ale gigantului american de comerţ electronic, care are aproximativ 10.000 de angajaţi permanenţi sau cu contracte temporare, au fost închise pe 16 aprilie, în urma unei decizii judecătoreşti care a impus companiei să restricţioneze livrările în timpul pandemiei de COVID-19, în caz contrar riscând amenzi semnificative.

”Finalizăm în prezent un proces cu sindicatele şi comitele de întreprindere franceze şi sperăm că vom putea să redeschidem depozitele în zilele următoare”, a anunţat Amazon.

Blocajul a fost provocat de o plângere în instanţă a sindicatului SUD, în care Amazon era acuzată că nu a luat măsuri suficiente pentru a proteja angajaţii să se infecteze cu noul coronavirus.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.