Grupul francez Airbus şi IAR Ghimbav au semnat în 6 noiembrie, la Paris, contractul definitiv de colaborare exclusivă pe o perioadă de 15 ani, document ale cărui principii au fost stabilite prin semnarea unui acord iniţial, pe 24 august 2017, la Bucureşti, în prezenţa preşedinţilor Franţei şi României, a anunţat miercuri compania franceză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit contractului definitiv de colaborare, IAR este contractor principal pentru H215M pentru orice comandă viitoare din partea Ministerului român al Apărării având ca scop înlocuirea flotei îmbătrânite. Acest acord va crea aproximativ 6300 de locuri de muncă directe şi indirecte în România, potrivit companiei franceze.

”Înţelegerea reflectă angajamentul comun al Airbus şi IAR de a contribui la modernizarea flotei de elicoptere multirol. Documentul prevede o colaborare strânsă, în următorii 15 ani, Airbus fiind partenerul exclusiv al IAR în clusterul aeronautic de la Ghimbav, judeţul Braşov”, se arată în comunicat.

Airbus şi IAR sunt parteneri de peste 15 ani în compania Airbus Helicopters Romania (51% Airbus, 49% IAR), un centru specializat în servicii de mentenanţă şi reparaţii pentru o gamă variată de elicoptere civile şi militare din România şi din alte ţări.

În cadrul ceremoniei, au participat Neculai Banea, directorul general al IAR, şi Olivier Michalon, Senior Vice President pentru Europa al Airbus Helicopters (foto).

“Semnarea, astăzi, a acestui acord definitiv duce parteneriatul nostru la un nivel superior. Împărtăşim un trecut bogat şi suntem nerăbdători să dezvoltăm ceea ce am reuşit să facem până acum împreună. Suntem bucuroşi că Airbus este un partener solid, dornic să investească în continuare în România. Avem nevoie de implicare, know-how şi tehnologie modernă pentru a dezvolta aeronautica românească şi pentru a răspunde cerinţelor Ministerului Apărării în materie de elicoptere, iar Airbus este aici pe termen lung. Considerăm că elicopterul IAR-H215M este cea mai bună soluţie pentru industria aeronautică românească, pentru Ministerul Apărării şi pentru alţi clienţi din toată lumea”, a spus Neculai Banea.

75% din cifra de afaceri a Airbus Helicopters Romania este reprezentată de contracte la export. În 2016, a fost inaugurată fabrica Airbus Helicopters Industries pentru producţia de elicoptere H215M.

“Acum privim spre viitor prin acest parteneriat cu IAR pentru elicopterul H215M, înaintea unei decizii din partea Guvernului României de a pune în aplicare cooperarea noastră şi de a livra Ministerului român al Apărării un elicopter multirol cu adevărat eficient din punct de vedere al costului, produs în România”, a spus Olivier Michalon.

H215M este un elicopter bimotor, certificat EASA şi FAA, specializat pentru misiuni uilitare în medii extreme şi pe câmpul de luptă.

”Relaţia Airbus cu IAR înseamnă peste 50 de ani de colaborare de succes având ca rezultat producere a peste 360 de elicoptere sub licenţă Airbus”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.