Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut, în prima lună a acestui an, cu 9,1% faţă de luna ianuarie a anului trecut, ritm accelerat semnificativ faţă de nivelul din luna precedentă, în condiţiile în care industria bunurilor de capital a susţinut afacerile, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În decembrie, afacerile din industrie au urcat cu 7,3% faţă de decembrie 2016, după ce în noiembrie au înregistrat cel mai mare avans din mai 2014, de 9,8%.

Cea mai mare creştere a fost înregistrată, în ianuarie 2017 faţă de ianuarie 2016, în industria prelucrătoare, în timp ce industria extractivă a continuat declinul.

"Cifra de afaceri din industrie, în luna ianuarie 2017, faţă de luna ianuarie 2016, a crescut pe ansamblu cu 9,1%, ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (+10,2%). Industria extractivă a scăzut cu 17,5%", se arată în raportul INS. 

Pe marile grupe industriale, cele mai mari creşteri au fost înregistrate, în ianuarie 2017 faţă de ianuarie 2016, de industria bunurilor de capital (+17,8%), industria energetică (+11,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,2%), industria bunurilor de uz curent (+6%) şi industria bunurilor intermediare (+2,2%).

Datele INS arată că cele mai mari creşteri ale afacerilor din luna ianuarie s-au înregistrat, faţă de aceeaşi lună din 2016, la extragerea minereurilor metalifere (+112,6%), la fabricarea produselor de cocserie (+31,9%) şi la fabricarea autovehiculelor (+22,5%).

Comparativ cu luna decembrie 2016, afacerile din industrie au scăzut în ianuarie cu 5,6%.

Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut în 2016 cu 4,7% faţă de 2015, ritm dublu faţă de cel înregistrat în anul precedent. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.