Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat joi, la Palatul Victoria, despre noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale, că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc. El a precizat că, pe de altă parte, în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să se intre pe o serie de ajustări, care vor fi anunţate la momentul respectiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Finanţelor a fost întrebat după şedinţa de Guvern dacă pentru anul 2024 sunt avute în vedere noi creşteri de taxe şi eliminări ale facilităţilor fiscale pentru anumite sectoare. "Eu v-am spus destul de clar şi am fost destul de clar că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc, jalonul din PNRR spunându-ne ce am avut de făcut până în 2023. Pe de altă parte, tot în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să intrăm pe o serie de ajustări”, a spus ministrul Finanţelor.

Ministrul Adrian Câciu a mai arătat că, din punctul lui de vedere, acest lucru va fi făcut, dar vor anunţa după deciziile coaliţiei, dar nu mai devreme de 2024.

”O să vedeţi la momentul în care începem această dezbatere şi implementarea să se facă în 2025, 2026 pe anumite zone (..) pentru că se pune întotdeauna un subiect ca şi cum ar fi un subiect care-i defavorizează pe unii sau pe alţii, acolo unde sunt distorsiuni economice create de sistemul fiscal", a mai spus Adrian Câciu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.