Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) interzice, începând de luni, majoritatea zborurilor cu avioane private pe 12 dintre cele mai aglomerate aeroporturi americane, în contextul lipsei acute de controlori de trafic aerian cauzate de blocajul guvernamental fără precedent, a anunţat Asociaţia Naţională a Aviaţiei de Afaceri (NBAA), transmite CNBC.
Decizia vine la câteva zile după ce administraţia Trump a ordonat companiilor aeriene comerciale să reducă programul de zboruri, pentru a diminua presiunea asupra contr, aerolorilor care lucrează fără salarii de peste o lună.
Primele reduceri de 4% ale zborurilor comerciale au intrat în vigoare vineri şi vor ajunge la 10% până la sfârşitul săptămânii, potrivit FAA.
Weekendul a fost unul haotic: peste 4.500 de zboruri comerciale au fost anulate, iar peste 17.000 au suferit întârzieri, în timp ce tot mai mulţi controlori se retrag sau absentează.
Deşi iniţial autorităţile nu impuseseră restricţii similare aviaţiei private, FAA a decis să acţioneze după ce traficul pe aeroporturile majore a devenit ”nesustenabil”.
”Siguranţa este piatra de temelie a aviaţiei de afaceri, iar NBAA este pe deplin angajată să asigure siguranţa spaţiului aerian naţional. Operatorii de avioane private trebuie să înţeleagă noile restricţii şi implicaţiile lor”, a declarat Ed Bolen, preşedintele şi directorul executiv al asociaţiei.
NBAA a precizat că majoritatea operatorilor de avioane de afaceri evită oricum cele mai aglomerate aeroporturi comerciale, însă noile măsuri vor afecta zborurile corporate care folosesc huburi majore precum Atlanta, Chicago, New York, Los Angeles, Houston şi San Francisco.
FAA nu a oferit încă o listă oficială a celor 12 aeroporturi vizate şi nici nu a comentat public măsura.
Decizia vine pe fondul progreselor din Senat către un posibil acord bipartizan pentru redeschiderea guvernului, dar deocamdată nu există o soluţie finalizată pentru cel mai lung blocaj federal din istoria SUA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







