După un mandat de patru ani ca director general al FrieslandCampina România, Cornel Cărămizaru a fost numit managing director pe zona Spania & Portugalia, mandatul său începând cu data de 1 octombrie, iar numirea succesorului se va face până la acea dată, a anunţat, luni, compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În calitatea lui de managing director, Cornel Cărămizaru va coordona activitatea FrieslandCampina din Spania şi Portugalia.

ʺAnul acesta a fost un an record pentru FrieslandCampina România şi pentru brandul Napolact. Ne-am dezvoltat ca organizaţie, am crescut brandul Napolact la un nivel pe care nu cred că mulţi îl sperau, am investit în segmentul lactatelor ecologice, contribuind semnificativ la creşterea categorieiʺ, a spus Cornel Cărămizaru.

Cornel Cărămizaru are o carieră de peste 23 de ani în industria bunurilor de larg consum. S-a alăturat echipei FrieslandCampina România în 2011, ocupând funcţia de director de vânzări. În 2016 a fost numit managing director, fiind primul român la conducerea FrieslandCampina România.

FrieslandCampina România face parte din compania olandeză Royal FrieslandCampina, organizaţie aflată în topul celor mai mari producători mondiali de lactate. 

FrieslandCampina este prezentă pe piaţa din România cu brandurile Napolact, Frico, Milli, Oke şi Dots şi oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt şi gustări pe bază de lapte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.