Activele CEC Bank se ridicau la 36,1 miliarde lei la jumătatea anului, în creştere cu circa 10% faţă de sfârşitul anului, a anunţat miercuri banca. De asemenea, Ionuţ Lianu, 40 de ani, în calitate de ofiţer şef, va asigura managementul activelor şi pasivelor CEC Bank.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Activele CEC Bank se ridicau la 36,1 miliarde lei la jumătatea lui 2020, în creştere cu circa 10% faţă de sfârşitul anului. Sursele atrase de la clientela nebancară au depăşit 30 de miliarde de lei la sfârşitul lunii iunie, din care peste 22 de miliarde de lei sunt sume atrase de la persoanele fizice. Circa 78% din sursele atrase de bancă de la clienţi sunt în moneda naţională", arată banca într-un comunicat.

Ionuţ Lianu (40 de ani), în calitate de ofiţer şef, va asigura managementul activelor şi pasivelor CEC Bank.

Ionuţ Lianu va coordona activităţile de management al lichidităţii, precum şi o parte din activităţile de trezorerie în cadrul CEC Bank. Are aproape 20 de ani de experienţă, inclusiv în funcţii de conducere, în instituţii de top din sistemul financiar-bancar din România, cum ar fi NN Pensii, UniCredit Bank şi Raiffeisen Bank. Din 2011, Ionuţ Lianu este membru CFA (Chartered Financial Analyst), unul dintre cele mai prestigioase programe de certificare a specialiştilor în domeniul investiţiilor.

„Activităţile de management al lichidităţilor şi management al activelor şi pasivelor sunt inima unei bănci. Aceste activităţi sunt esenţiale pentru a utiliza în mod eficient şi profitabil resursele care ne-au fost încredinţate de clienţi. Mă bucur când oameni recunoscuţi în piaţă aleg să se alăture echipei CEC Bank”, a declarat Bogdan Neacşu, preşedinte, director general CEC Bank.

Ionuţ Lianu a primit aprobările BNR pentru ocuparea poziţiei de Ofiţer Şef Management Active şi Pasive în luna august a acestui an.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de 36,1 miliarde lei, la sfârşitul lunii iunie 2020.

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.