Acţiunile producătorului de încălţăminte sport Puma au crescut miercuri cu 17%, după apariţia unor informaţii privind o posibilă preluare şi retragere de pe bursă, în timp ce bursele europene au înregistrat evoluţii mixte, transmite CNBC.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a rămas aproape neschimbat, cu sectoarele de tehnologie, imobiliare şi sănătate în creştere, în timp ce energia şi mineritul au scăzut.
Acţiunile Puma s-au situat pe primul loc în clasament după ce o revistă de afaceri germană a relatat că fondul de investiţii CVC Partners s-ar afla printre potenţialii cumpărători interesaţi să o retragă dee la bursă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În schimb, dezvoltatorul de energie eoliană Orsted a pierdut aproape toate câştigurile de la începutul zilei, închizând în creştere cu doar 0,3%, punând capăt unei serii de patru şedinţe consecutive de scădere.
Corecţia vine după planurile companiei de a lansa o emisiune de acţiuni la un discount major, într-un context complicat de reticenţa administraţiei Trump faţă de dezvoltarea energiei eoliene în SUA.
Pe plan macroeconomic, datele publicate miercuri în Marea Britanie au arătat că inflaţia anuală a rămas stabilă în august, la 3,8%. Preţurile alimentelor au urcat cu 5,1% faţă de anul trecut, iar cele pentru alcool şi tutun au ajuns la 5,9%.
În plan politic, vizita de stat a preşedintelui Donald Trump în Marea Britanie continuă, liderul american şi soţia sa, Melania, petrecând ziua la Castelul Windsor alături de regele Charles şi regina Camilla, înaintea discuţiilor oficiale programate joi cu premierul Keir Starmer.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.