Acţiunile europene din sectorul semiconductorilor au închis miercuri pe minus, după rezultatele ASML; titlurile LVMH au scăzut puternic

Acţiunile europene din sectorul semiconductorilor au închis miercuri pe minus, după rezultatele ASML; titlurile LVMH au scăzut puternic

Bursele europene au închis miercuri în teritoriu negativ, investitorii analizând o serie de raportări financiare cheie. Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,7%, toate marile pieţe fiind pe roşu, sectoarele având evoluţii mixte, transmite CNBC.

Gigantul olandez ASML a raportat comenzi peste aşteptări şi a prezentat o estimare de vânzări pentru 2026 superioară previziunilor. Acţiunile sale au urcat cu aproape 6% în tranzacţiile de dimineaţă, impulsionând şi alţi producători de tehnologie, însă ulterior au inversat evoluţia şi au închis în scădere cu 1,9%. ASMI a pierdut 1,2%, în timp ce STMicroelectronics (+1,9%) şi Infineon (+3%) au încheiat ziua în creştere.

Grupul de lux LVMH, care raportase marţi seară rezultate peste estimări şi al doilea trimestru consecutiv de creştere organică a veniturilor, a închis însă cu o scădere abruptă de 7,9%.

Investitorii au urmărit şi sezonul de raportări din SUA.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră