R. Moldova - Deputatul USR Claudiu Năsui, propus ministru al Dezvoltării Economice în Guvernul Tofan: Vine cu o combinaţie rară de pregătire economică solidă, experienţă în sectorul privat, experienţă politică şi implicare în reforme / Reacţia lui Năsui astăzi, 11:46
Un avion Boeing 787 al Vietnam Airlines s-a întors la Munchen după probleme tehnice la decolareExterne16 aug 2026
Spania prelungeşte funcţionarea centralei nucleare Almaraz până în 2030; Decizie influenţată de războiul din IranEconomicAbonament16 aug 2026
De duminică se aplică prima reducere a accizei la motorină. Motorina a coborât sub 10 lei/l în staţiile Petrom. România rămâne însă în prima jumătate a topului statelor europene cu cea mai scumpă motorinăEconomic16 aug 2026
Stellantis analizează vânzarea uzinei din Canada sau o posibilă închidere, pe fondul tarifelor impuse de SUAEconomic16 aug 2026
Pariul Alphabet pe SpaceX a crescut de peste 100 de ori: participaţia a ajuns la 94 de miliarde de dolariEconomic16 aug 2026
Principala bancă de stat a Kremlinului prevede înfrângerea Rusiei în „războiul de epuizare” economic cu OccidentulExterne16 aug 2026
Apple şi-a antrenat propriul model AI pentru piaţa din China, cu sprijinul AlibabaEconomic16 aug 2026
Anthropic mizează pe venituri de până la 200 de miliarde de dolari în 2028 pentru evaluarea în IPOEconomic16 aug 2026
Preşedintele Columbiei îi cere lui Trump să suspende taxele vamale impuse ţării sale, în urma cutremurului devastatorExterne16 aug 2026
Irineu Darău: Am pus în vedere din nou conducerii Avioane Craiova să nu mai întârzie cu livrarea avioanelor către MAPN şi deci cu revirimentul financiar al societăţii. Din păcate, mai ales la stat, avem şi probleme pe care nu le putem ocoli sau ignoraEconomic15 aug 2026
UE evaluează un potenţial vaccin Pfizer împotriva bolii Lyme, infecţie transmisă prin muşcătura de căpuşăExterne15 aug 2026
Presa bulgară - Debitul scăzut al Dunării obligă România să se bazeze mai mult pe BulgariaEconomic15 aug 2026
Diana Buzoianu anunţă convocarea „de urgenţă” la minister a conducerii Romsilva, după analiza publicată de ANAP: Romsilva a atribuit în proceduri fără publicare contracte de 28 de milioane de lei în anul 2025Economic15 aug 2026
Aeroportul din Catania a reluat zborurile după reducerea nivelului de alertă pentru vulcanul EtnaEconomic15 aug 2026
Taiwanul aprobă bugetul anual după o întârziere record; Programul pentru drone militare primeşte finanţarea integralăEconomic15 aug 2026
Rinul a ajuns la un nou minim record; Transportul de mărfuri se mută pe şosele şi căi ferateEconomic15 aug 2026
Petrişor Peiu (liderul senatorilor AUR): Suntem, de fapt, în criză economică de la începutul anului 2024Politic Intern15 aug 2026
Ministrul Fondurilor Europene: România a depus oficial cererea de plată nr. 5 din PNRR, în valoare totală de 2,84 miliarde euro/ În politica noastră, e uşor să dărâmi, să critici, să arunci cu injuriiEconomic15 aug 2026
Ungaria va scufunda două barje în Dunăre pentru a menţine în funcţiune centrala nucleară PaksEconomic15 aug 2026
Tehnologia chineză devine tot mai greu de ignorat pentru marile companii globale, precum Apple şi FordEconomic15 aug 2026
Breşele de securitate a datelor au depăşit deja nivelul de anul trecut, iar inteligenţa artificială joacă un rol tot mai importantEconomic15 aug 2026
UPDATE - Cristina Trăilă (PNL), secretar general adjunct al Guvernului, audiată la DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos/ DNA: Trăilă, urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei ori autorităţii / Reacţia PSDastăzi, 12:08
Deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru prorogarea cu doi ani a examenului de admitere la liceu, pe lângă evaluarea naţională, care cuprinde un amendament USR votat în plen care anulează cu totul acest examenieri, 18:21
SUA declanşează ”ofensiva economică” împotriva Iranului; Partenerii Teheranului, ameninţaţi cu sancţiuniieri, 21:11
Bucureşti - Accident grav provocat de un tânăr de 17 ani care nu avea permis de conducere şi care consumase alcool. Trei persoane rănite şi cinci maşini avariateastăzi, 10:24
Profit.roEXCLUSIV Lanț nou de cafenele. Executivul care a trecut prin Starbucks, Burger King, Leroy Merlin și MOL, Cristian Turculeț, pregătește prima sa afacere HoReCa: Plecăm din București, țintim și alte orașe. La un moment dat ieșim și în afară
Cotidianul.roS-a „stins lumina” între USR și Bolojan. Câteva semnale și fitilul care ar putea declanșa ruptura
Cancerul ereditar: testul care poate schimba destinul unei întregi familii. „Genetica nu prezice viitorul, dar ne permite să intervenim mai precoce şi mai eficient”
Gorenje a primit din nou Medalia Platinum EcoVadis. Gorenje devine singurul mare producător de electrocasnice din lume care primeşte, pentru al doilea an consecutiv, cel mai înalt calificativ EcoVadis Platinum
NOD Festival anunţă tema ediţiei din acest an: „Building Communities“. Cultura se construieşte împreună
Clinica Prevencia: Oboseală, analize modificate şi mai multe simptome fără o cauză clară. Când este util consultul de Medicină Internă
Ce este ING Depo Invest, noul produs care combină economisirea şi investiţiile în direct în Home'Bank
ANM: Caniculă în nouă judeţe din sudul ţării şi în Capitală, ploi torenţiale, vijelii şi grindină în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei şi Transilvaniei, nordul Munteniei, Maramureş, nordul Moldovei şi în zona montană - HĂRŢIastăzi, 10:37
Constantin Toma îşi reconfirmă decizia de a nu mai candida din partea PSD la Primăria Buzău: „Nu voi mai cere votul buzoienilor în calitate de membru PSD”/ Reacţia liderului PSD Buzău astăzi, 10:35
Salvaţi Copiii: Peste 20.000 de cazuri de abuz fizic şi sexual, neglijare sau exploatare a copiilor, înregistrate în 2025/ Cele mai multe victime ale abuzului sexual sunt feteastăzi, 11:44
Ciprian Ciucu: STB a depus o nouă cerere de insolvenţă. Nouă bibliorafturi, atent verificate / Cred că nu este cazul să ne jucăm cu viitorul transportului public şi cu stabilitatea financiară a Primărieiastăzi, 12:55
Ungaria - Ministerul de Externe a sesizat Parchetul cu privire la suspiciuni de fraudă în achiziţiile făcute de guvernul Viktor Orban în perioada pandemieiastăzi, 10:33
Vicepreşedinte Salvamont: Sunt necesare o grilă naţională unitară, o compensaţie de risc proporţională cu activitatea şi reintroducerea salvatorilor montani în categoria celor plătiţi pentru munca suplimentară, când recuperarea nu e posibilăastăzi, 12:06
Poliţia Capitalei, după ce Sindicatul Europol a criticat obligativitatea vestei antiînjunghiere: Rolul echipamentului de protecţie este de a preveni sau limita consecinţele unui eveniment nedorit, nu de a fi utilizat după ce pericolul s-a manifestatastăzi, 12:16
CNAIR: Centura de Nord a Focşaniului s-a deschis circulaţiei, începând de astăzi. Importanţă strategică pentru întreg judeţul astăzi, 17:57Economic
Suporterii echipei de fotbal Politehnica Iaşi susţin o echipă înscrisă în Liga a patra: E singurul început onest, fără datorii moştenite, fără bani publici, fără compromisuri politic/ Clubul Poli Iaşi va intra în falimentastăzi, 17:42Sport
Caravana TIFF Unlimited încheie vara la Iaşi şi Roman/ "Operaţiunea Monstrul" revine pe ecrane la 50 de ani de la premierăastăzi, 17:35Entertainment
Om de afaceri din Arad, trimis în judecată pentru evaziune fiscală/ Bărbatul este acuzat că doi ani nu a plătit la bugetul de stat impozitele şi contribuţiile datorate/ Prejudiciul depăşeşte 18 milioane de leiastăzi, 17:27Justiție
Consiliul Concurenţei: Principalii operatori de pe piaţa carburanţilor au respectat prevederile privind plafonarea adaosului comercial / Chiriţoiu: „Măsura are efect şi preţul plătit de consumator este mai mic” astăzi, 17:20Economic
Delegaţia PSD în Parlamentul European: PNL şi USR trebuie să explice de ce familiile lor politice europene pun în pericol 770 de milioane de euro din PNRRastăzi, 17:19Politic Intern
Lucas Hernandez, Thomas Müller, Yann Sommer şi Mats Hummels se numără printre investitorii care au preluat clubul Estrela din Portugaliaastăzi, 17:15Sport
Accesorii şi articole din garderoba lui Freddie Mercury vor fi expuse la Muzeul V&A din Londraastăzi, 16:56Cultură-Media
Trump ameninţă că va schimba numele Lacului Ontario în „Lacul America” pe fondul războiului comercial cu Canadaastăzi, 16:53Externe