Virusul care cauzează răceala comună poate să blocheze eficient SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Glasgow, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este cunoscut că unele virusuri concurează pentru a fi cele care cauzează o infecţie. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Glasgow susţin că, aparent, rinovirusul - care cauzează răceala comună - primează coronavirusului.

Beneficiile pot fi de scurtă durată, dar rinovirusul este atât de răspândit, mai spun ei, încât poate ajuta la suprimarea Covid-19.

Odată ce un virus pătrunde în organism, el poate permite altora să pătrundă sau le poate bloca evoluţia.

Virusul gripal este unul dintre cele mai „egoiste” virusuri şi, aproape în totalitate, infectează individual. Altele, precum adenovirusurile, par mai dispuse să lase loc.

Provocarea pentru oamenii de ştiinţă o reprezintă faptul că un an de distanţare fizică a încetinit răspânirea tuturor virusurilor şi a făcut ca studiul lor să fie mai greu de realizat.

Echipa de la Centrul pentru Cercetarea Virusurilor din Glasgow a folosit o replică a învelişului căilor respiratorii, realizată din acelaşi tip de celule, şi a infectat-o cu SARS-CoV-2 şi rinovirus.

Dacă rinovirusul şi SARS-CoV-2 au fost eliberate în acelaşi timp, doar rinovirusul a izbutit să infecteze. Dacă rinovisurul a avut un avans de 24 de ore, atunci SARS-CoV-2 nu are nicio şansă. Chiar şi în cazul în care SARS-CoV-2 a avut un avans de 24 de ore, rinovirusul a reuşit să îl blocheze.

„SARS-CoV-2 nu se manifestă deloc, este inhibat puternic de rinovirus”, a declarat dr. Pablo Murcia pentru BBC News. „Este foarte interesant pentru că dacă există o incidenţă mare de rinovirus poate opri noi infecţii cu SARS-CoV-2”.

Efecte similare au fost observate anterior. O epidemie de rinovirus este posibil să fi întârziat pandemia de gripă porcină din 2009 în părţi ale Europei.

Experimente suplimentare au arătat că rinovirusul a declanşat un răspuns imun în celulele infectate care a blocat abilitatea SARS-CoV-2 de a se replica.

Când cercetătorii au blocat răspunsul imun, nivelurile virusului care cauzează Covid erau aceleaşi ca şi când rinovirusul nu ar fi fost prezent.

SARS-CoV-2 poate totuşi cauza o infecţie odată ce răceala a trecut şi răspunsul imun s-a calmat.

„Vaccinarea, măsurile de igienă şi interacţiunile dintre virusuri pot să scadă mult incidenţa SARS-CoV-2, dar efectul maxim vine în urma vaccinării”, a mai spus Murcia.

Prof. Lawrence Young de la Warwick Medical School a spus că studiul sugerează că „această infecţie comună poate avea impact asupra Covid-19 şi poate influenţa răspândirea SARS-CoV-2, mai ales în lunile de toamnă şi iarnă, când răcelile de sezon sunt frecvente”.

Rezultatele studiului au fost publicate în Journal of Infectious Diseases.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.