Ben Greber, Codruţa Cernea, Victoria Zidaru, Ion Bârlădeanu, Hubert Hasler, Franziska Jyrch, Kristin Wenzel, Gili Mocanu, Tanja Kodlin, Peter Hoiß vor expune, începând de vineri, un concept trans-cultural cu instalaţii, pictură, obiecte şi reprezentaţii, la Arcub Gabroveni, în expoziţia ”Dincolo de linii - 10 artişti printre descoperiri”, eveniment curatoriat de criticul de artă Erwin Kessler.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kristin Wenzel este artist în rezidenţă la Palatul Mogoşoaia, în perioada iulie - septembrie 2016. Artista face parte din programul de schimburi de rezidenţe Mogodorf, o colaborare între Kulturamt Düsseldorf şi Centrul Cultural Palatul Mogoşoaia care a împlinit zece ani.

Artista nu a făcut doar artă pe cont propriu la Bucureşti, ci a deschis şi posibilităţi de colaborare pentru prietenii săi artişti din Europa. Astfel, a apărut o reţea de artişti colaboratori, iar instituţiile implicate au funcţionat mai mult ca o rampă de lansare pentru întreprinderi artistice personalizate, impulsionate de experienţa a unui artist ce descoperă un oraş, valorile sale culturale evidente sau ascunse.

”Dincolo de linii - 10 artişti printre descoperiri” este rezultatul legăturilor stabilite de către Kristin Wenzel şi galeristul Dan Popescu cu artişti germani, români şi austrieci.

Expoziţia este un concept trans-cultural, fiind o expoziţie ce prezintă instalaţii, pictură, obiecte, dar şi reprezentări artistice.

Cum exprimă fiecare artist liniile? ”În lucrările semnate de Franziska Jyrch, severitatea suspendată a liniilor indică concomitent interdicţie şi încălcare, în timp ce în lucrările Victoriei Zidaru linia insinuează o verticalitate moale, iar obiectele lui Peter Hoiß folosesc imaginea conductei ca un fel de semn de circulaţie semantică”, este opinia curatorului.

Kristin Wenzel exprimă linii simple, iar Tanja Kodlin, dimpotrivă, este fascinată de liniile procesate, de linia dreaptă turtită în spirale vizuale. Gili Mocanu vede liniile oneste şi Ben Greber şi Codruţa Cernea dezvoltă un limbaj vizual construit literalmente pe linie, mai spune Kessler.

În ceea ce îi priveşte, Ion Bârlădeanu şi Hubert Hasler vin cu o perspectivă proaspătă şi opusă asupra liniei, prin completa ignorare a acesteia.

”În timp ce ceilalţi artişti urmează calm şi raţional linia chiar şi în criticarea acesteia, ei se eliberează total, ieşind din rând, scăpând către nodul şi amestecul visceral al dorinţelor subconştiente”, a observat curatorul Erwin Kessler.

Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, de la ora 19.00.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.